83% dintre proprietarii de locuințe din România au luat măsuri pentru îmbunătățirea eficienței energetice, în ultimii trei ani – studiu

46% dintre proprietarii de locuințe din România afirmă că și-au îmbunătățit izolația termică, iar 43% că au redus consumul de energie al dispozitivelor, iar 8% au răspuns că și-au instalat panouri solare, în ultimii 3 ani, arată rezultatele cercetării, remise presei.
Mihai Nicuţ - mie, 31 ian. 2024, 10:31
83% dintre proprietarii de locuințe din România au luat măsuri pentru îmbunătățirea eficienței energetice, în ultimii trei ani – studiu

Potrivit unui studiu realizat de Ipsos  pentru ING în 7 țări, majoritatea proprietarilor de locuințe din România (83% dintre cei chestionați) afirmă că au luat măsuri pentru îmbunătățirea eficienței energetice a locuințelor în ultimii 3 ani, în special prin îmbunătățirea izolației termice și reducerea consumului de energie al dispozitivelor, similar cu răspunsurile agregate în toate cele 7 țări vizate (media generală). Doar 8% dintre proprietarii de locuințe din România au afirmat că și-au instalat panouri solare, mai puțin de jumătate față de media generală de 19%.

Pentru proprietarii de locuințe care au luat măsuri de eficientizare energetică, economisirea costurilor cu energia a fost principalul motiv pentru care au făcut acest lucru (pentru 84% în România vs 78% media generală), în timp ce considerentele de sustenabilitate au reprezentat principalul motiv pentru 13% dintre românii întrebați, față de 20% la nivelul întregului studiu (media generală).

„Conștientizarea joacă un rol esențial în procesul de tranziție a societății către o economie verde, iar studiul ne arată că majoritatea românilor chestionați (6 din 10) consideră că acțiunile lor în calitate de consumatori pot avea un impact privind sustenabilitatea. Este un semnal pozitiv, în condițiile în care opțiunile de achiziție și finanțare a soluțiilor eficiente energetic devin tot mai avantajoase și mai diverse. La ING, de exemplu, sprijinim alegerile mai sustenabile ale clienților persoane fizice, prin credite ipotecare și de nevoi personale (eco-loans) cu dobândă redusă pentru achiziția de locuințe sau produse prietenoase cu mediul: panouri solare și fotovoltaice, mașini electrice sau hybrid plug-in.”, spune în comunicat Iulia Rusu, Retail Business Strategy Manager, ING Bank România

Studiul mai relevă că cele mai importante 3 criterii în determinarea prețului pe care românii care vor să-și cumpere o locuință sunt dispuși să-l plătească sunt, în ordinea relevanței : proximitatea față de facilități (ex. magazine, școli, servicii medicale etc.), eficiența energetică și proximitatea față de mijloace de transport.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...