„Respinge, ca nefondate, plângerile formulate de Strabag şi Tekfen. Admite, în parte, plângerea formulată de Nurol şi modifică parţial decizia CNSC în sensul că respinge în totalitate contestaţia formulată de Strabag”, se arată în soluția pe scurt pronunțată miercuri de către instanță.
Nu este clar dacă după decizia de miercuri va putea fi semnat însă contractul cu Nurol. Și asta pentru că, potrivit informațiilor din SEAP, CNAIR pare că a reluat procedura de evaluare a ofertelor, în urma deciziei CNSC. Așadar, ar trebui să anunțe din nou câștigător.
În noiembrie, companiile Strabag și Tekfen au depus contestații la licitația pentru tronsonul I Tg Mureș – Miercurea Nirajului din Autostrada Tg Mureș – Tg Neamț (A8), după ce fusese desemnată câștigătoare oferta constructorului Nurol din Turcia.
Pe 14 decembrie, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) admisese în parte contestația Strabag. Prin decizia de miercuri, instanța a respins însă în totalitate contestația constructorului austriac.
Amintim că pe 6 noiembrie 2023, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat câștigătorul licitației pentru proiectarea și execuția secțiunii A8 finanțată prin PNRR cuprinsă între Târgu Mureș – Miercurea Nirajului. Este vorba despre constructorul turc Nurol, a informat atunci Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.
„Am desemnat astăzi și antreprenorul pentru construcția celor 24,4 km ai secțiunii A8 finanțată prin PNRR cuprinsă între Târgu Mureș – Miercurea Nirajului (secțiunea 1)! Acest contract pesupune inclusiv realizarea drumului de legătură dintre A8 și A3 în lungime de 2,4 km”, preciza Pistol în luna noiembrie.
Potrivit lui, constructorul turc NUROL INSAAT VE TICARET A.S. va avea la dispoziție șase luni pentru proiectare și 24 de luni pentru finalizarea lucrărilor.
Contractul în valoare de 2,46 de miliarde de lei (fără TVA) include construcția a 36 de poduri/pasaje/viaducte, dintre care un pasaj de o complexitate tehnică ridicată, în lungime de 256 de metri.
A8, Autostrada Unirii, în lungime de aproximativ 304 km este compusă din tronsoanele Târgu Mureș – Târgu Neamț și Târgu Neamț – Iași – Ungheni.
Pentru cealaltă secțiune a A8, finanțată prin PNRR, respectiv Leghin – Tg Neamț, a fost semnat contract cu grupul UMB. De asemenea, turcii de la Nurol au fost desemnați câștigători și pe lotul Pietroasele – Buzău al A7.