Decizia de intrare în insolvenţă a RAAN, atacată în instanţă de două firme creditoare

Două societăţi din Drobeta Turnu Severin care au de recuperat creanţe de la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) au atacat în instanţă decizia de intrare în insolvenţă a companiei, invocând aspecte de neconstituţionalitate, dosarul urmând să fie trimis de Tribunalul Mehedinţi la CC.
Economica.net - mar, 28 ian. 2014, 14:14
Decizia de intrare în insolvenţă a RAAN, atacată în instanţă de două firme creditoare

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Mehedinţi, judecătorul Cosmin Sima, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că doi creditori ai RAAN au depus în instanţă o contestaţie împotriva RAAN, judecătorii Secţiei Civile luând decizia ca dosarul să fie trimis la Curtea Constituţională.

În soluţia Tribunalului Mehedinţi se precizează: „În conformitate cu art. 29, alin.1 din L47/1992, constată că excepţia de neconstituţionalitate vizează OUG 85/2013 privind declanşarea procedurii insolvenţei RAAN Dr. Tr. Severin şi are legătură cu soluţionarea dosarului nr. 9089/101/2013 în care a fost deschisă procedura insolvenţei împotriva acestei debitoare, prin încheierea din camera de consiliu din 18.09.2013. Potrivit art. 29 al. 4 din L.47/1992 sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei ridicate”.

Cosmin Sima a mai spus că după ce judecătorul Tribunalului Mehedinţi va face motivarea deciziei, dosarul va fi trimis la Curtea Constituţională, competentă cu soluţionarea cauzei.

Cele două societăţi comerciale care au atacat în instanţă decizia de intrare în insolvenţă a RAAN sunt SC CRESCO SRL Drobeta Turnu Severin, specializată în comerţ cu amănuntul al calculatoarelor şi SC EMIPROD SRL Drobeta Turnu Severin, specializată în construcţii.

Conform tabelului plăţilor către creditori pe care RAAN le are de achitat, SC CRESCO SRL are de recuperate suma de 1,408,428.03 de la compania aflată în insolvenţă, în timp ce SC EMIPROD SRL are de recuperat 23,064.00 de lei.

Guvernul a stabilit, prin Ordonanţă de Urgenţă şi prin derogare de la unele prevederi legale, intrarea în insolvenţă a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin, păstrând dreptul regiei de a-şi conduce activitatea, de a administra şi a dispune de bunurile din proprietatea sa.

Prin OUG nr. 85/2013, publicată în Monitorul Oficial în data de 10.09.2013, Guvernul a decis ca Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare să intre în insolventă şi a stabilit, totodată, anumite condiţii speciale care vor fi aplicate acestei proceduri.

Executivul a justificat atunci această procedură prin inexistenţa unei legi speciale care să reglementeze procedura insolvenţei în cazul regiilor autonome.

Măsurile excepţionale sunt justificate şi prin faptul că Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) Drobeta-Turnu Severin are nevoie de o protecţie juridică, fiind o companie strategică a economiei naţionale, care operează cu instalaţii şi substanţe pentru producerea apei grele şi a produselor conexe, cu înalt grad de periculozitate şi complexitate.

„Incapacitatea de plată în care se află Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin poate conduce la încetarea activităţii, fapt ce poate produce catastrofe ecologice, fiind ştiut faptul că în instalaţiile R.A.A.N. – sucursula ROMAG PROD – se vehiculează 500 tone de hidrogen sulfurat, gaz toxic, letal şi exploziv, ce trebuie ars, în caz de sistare a producţiei de apă grea rezultând o cantitate însemnată de SO2, substanţă ce produce ploi acide cu influenţe negative asupra mediului şi sănătăţii populaţiei din zonă, cu efecte transfrontaliere”, se arată în actul normative respectiv.

După intrarea în insolvenţă, RAAN îşi menţine dreptul de administrare, precum şi dreptul de administrare a bunurilor proprietate publică şi dreptul de a dispune asupra bunurilor aflate în proprietatea sa.

Administratorul judiciar al RAAN este SCP Tudor Asociaţii SPRL, în timp ce administrator special este Dan Andruşca.

Pe lista creditorilor, întocmită de administratorul judiciar al RAAN se află peste 300 societăţi comerciale, dar şi instituţii publice şi administraţii locale şi bănci care au avut relaţii contractuale cu RAAN îniante de deschiderea procedurii de insolvenţă. Toate au de recuperat de la regia de stat 1,890,836,106.26 lei.

Una dintre cele mai mari restanţe pe care RAAN o are este către Compexul Energetic Oltenia pentru plata cărbunelui livrat, creanţa fiind de 207,723,795.53 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Lotul 1 Dumbrava - Mizil (21 km) al tronsonului Ploiești - Buzău din Autostrada Moldovei A7 a fost deschis luni circulației, începând cu ora 16:00, potrivit unor imagini transmise live de către......
Ajutoare de stat de 150 de milioane de euro pentru producătorii din industria agro-alimentară care investesc în energie verde pentru autoconsum
Ajutoare de stat de 150 de milioane de euro pentru producătorii din industria agro-alimentară care investesc în energie ...
Producătorii din sectorul agricol și din industria alimentară își pot depune proiectele ce vizează investiții în ...
Program de deconectări de la energia electrică, în Republica Moldova
Program de deconectări de la energia electrică, în Republica Moldova
Premier Energy, cel mai mare furnizor de energie electrică din Republica Moldova, care deservește consumatorii din centrul ...
McDonald’s a investit anul acesta 170 de milioane de lei în digitalizare și șapte restaurante noi, cu unul în plus față de anul trecut
McDonald’s a investit anul acesta 170 de milioane de lei în digitalizare și șapte restaurante noi, cu unul în plus ...
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, a deschis recent, în urma unei ...