Google este aproape să încheie un litigiu cu UE, scăpând astfel de o amendă de până la 5 mld. dolari

Google şi autorităţile europene de reglementare sunt aproape de un acord amiabil care ar pune capăt unei investigaţii de trei ani privind practicile anticoncurenţiale şi ar scăpa compania americană de o amendă de până la 5 miliarde de dolari, au declarat surse apropiate situaţiei pentru Reuters.
Economica.net - mie, 29 ian. 2014, 14:53
Google este aproape să încheie un litigiu cu UE, scăpând astfel de o amendă de până la 5 mld. dolari

Cele două părţi sunt aproape de o înţelegere, iar o decizie ar putea fi anunţată în următoarele zile sau cel târziu în câteva săptămâni, a spus una dintre surse.

O a doua sursă a confirmat că urmează să fie anunţată o hotărâre privind investigaţia. Propunerea Google, a treia după ce precedentele au fost respinse de Comisia Europeană, este mult mai bună, a adăugat sursa citată.

Propunerea Google include angajamente privind comportamentul faţă de rivali şi utilizarea materialelor altor furnizori de conţinut. Comisia a acuzat Google că şi-a favorizat propriile produse în rezultatele oferite pentru căutările online, în detrimentul concurenţei.

În a doua ofertă de acord amiabil, respinsă de Comisie, compania a propus să permită rivalilor să-şi prezinte logourile şi linkurile într-o casetă uşor vizibilă, în timp ce furnizorii de conţinut ar urma să decidă ce anume din produsele lor poate folosi Google. De asemenea, agenţiile de publicitate ar fi avut posibilitatea să-şi transfere mai uşor campaniile pe platformele concurente, precum Yahoo şi Bing.

Autorităţile europene nu vor mai cere opinia a 125 de concurenţi direcţi şi terţi, inclusiv Microsoft, care au comentat asupra propunerilor anterioare, întrucât are o imagine clară asupra opiniei acestora, a spus una dintre surse.

Google a reuşit să evite şi în Statele Unite o amendă din partea autorităţilor antitrust, într-o anchetă similară cu cea a autorităţilor europene.

Te-ar mai putea interesa și
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă aprecierea faţă de decizia autorităţilor chineze de a excepta, în perioada 30 noiembrie 2024 (ora 00,00, ora Beijingului) - 31 decembrie 2025 (ora......
CFR anunță redeschiderea linia Stanceni – Lunca Bradului pentru circulaţia trenurilor cu tracţiune Diesel
CFR anunță redeschiderea linia Stanceni – Lunca Bradului pentru circulaţia trenurilor cu tracţiune Diesel
La ora 11:09 s-a redeschis linia Stanceni - Lunca Bradului pentru circulaţia garniturilor cu tracţiune Diesel, iar trenurile ...
ANPIS anunță că 154.159 de persoane au beneficiat în luna octombrie de indemnizații de creștere a copilului
ANPIS anunță că 154.159 de persoane au beneficiat în luna octombrie de indemnizații de creștere a copilului
Numărul persoanelor care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului a fost, în luna octombrie 2024, de ...
Grupul Bosch va reduce programul de lucru pentru aproape 10.000 dintre angajații săi din Germania
Grupul Bosch va reduce programul de lucru pentru aproape 10.000 dintre angajații săi din Germania
Pe lângă concedierea a mii de angajaţi, gigantul din domeniul ingineriei Robert Bosch va reduce şi orele de lucru pentru ...