Ponta confirmă că Guvernul discută cu FMI despre bonificaţii pentru plata în avans a impozitelor

Premierul Victor Ponta a confirmat că Guvernul discută cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) despre introducerea unei bonificaţii pentru plata în avans a impozitelor, altele decât cele locale, dar a precizat că detalii în acest sens vor fi prezentate de către ministrul Finanţelor.
Economica.net - mie, 29 ian. 2014, 16:24
Ponta confirmă că Guvernul discută cu FMI despre bonificaţii pentru plata în avans a impozitelor

„Este o discuţie, dar domnul Chiţoiu va spune exact”, a spus Ponta.

Surse oficiale au declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că Guvernul a propus Fondului Monetar Internaţional (FMI) introducerea unei bonificaţii pentru plata în avans a impozitelor, altele decât cele locale pentru care este deja aplicat un astfel de sistem, dar experţii FMI nu au agreat încă măsura, nefiind convinşi de eficacitatea acesteia.

Partea română încearcă să îi convingă pe experţii FMI că veniturile în minus încasate astfel din impozite, ca efect al bonificaţiilor, vor fi compensate integral prin sumele pe care Guvernul nu ar mai fi obligat să le cheltuiască cu dobânzile aferente împrumuturilor contractate pentru finanţarea deficitului bugetar, în lipsa impozitelor achitate la timp, au declarat sursele.

Dacă ar fi acceptate, bonificaţiile ar putea fi de 10%, ca şi în cazul plăţii în avans a taxelor locale. În prezent, pentru achitarea impozitelor locale în avans, până la sfârşitul lunii martie, suma de plată este mai mică cu 10%.

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, luni, la Guvern, cu delegaţia comună a Fondul Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

„Trebuie efectuate calcule legate de cât anume se cheltuieşte cu dobânzile, mai exact de arătat că ce se pierde din bonificaţie este economisit la capitolul dobânzi. Experţii FMI nu au agreat însă măsura până la acest moment”, au arătat sursele citate.

O misiune a Fondului Monetar Internţional a sosit la Bucureşti, împreună cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Banca Mondială, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a acordului stand-by, vizită care se va încheia pe 5 februarie.

Te-ar mai putea interesa și
Citroen țintește din nou succesul Dacia. Viitorul C4 va concura cu Dacia Duster
Citroen țintește din nou succesul Dacia. Viitorul C4 va concura cu Dacia Duster
Marca Citroen a grupului Stellantis devine tot mai clar, de la un an la altul, un concurent pentru Dacia. Viitorul model C4, aflat în dezvoltare, este deja considerat rival pentru Dacia Duster....
Alexandru Rafila: Descentralizarea rezidenţiatului continuă, universităţile se vor ocupa direct de organizarea sa
Alexandru Rafila: Descentralizarea rezidenţiatului continuă, universităţile se vor ocupa direct de organizarea sa
Descentralizarea rezidenţiatului demarată în urmă cu un an va continua, universităţile urmând să se ocupe direct ...
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Un român cheltuiește, în medie, 35,42 euro pe suplimente alimentare față de 89 de euro cât este consumul pe cap de ...
Aeroportul Otopeni va avea sălile de aşteptare dotate cu banchete noi, de 1,85 milioane lei
Aeroportul Otopeni va avea sălile de aşteptare dotate cu banchete noi, de 1,85 milioane lei
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) vrea să achiziţioneze 450 de banchete pentru pasageri, cu 1,85 milioane ...