Război Ucraina – Obiectivele „operaţiunii militare speciale” a Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, declară Kremlinul

Kremlinul a declarat miercuri că obiectivele a ceea ce Rusia numeşte "operaţiunea sa militară specială" în Ucraina rămân neschimbate, la aproape doi ani după ce preşedintele Vladimir Putin a trimis zeci de mii de soldaţi să lupte în ţara vecină, relatează Reuters.
AGERPRES - mie, 07 feb. 2024, 21:34
Război Ucraina - Obiectivele

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că obiectivele Rusiei în Ucraina sunt în continuare relevante, scrie Agerpres.

„Demilitarizarea, denazificarea (şi) asigurarea securităţii oamenilor care locuiesc în acele regiuni care au devenit deja ruseşti, protejându-i de atacuri directe şi salvându-le efectiv vieţile”, a declarat Peskov reporterilor în cadrul unei conferinţe telefonice.

„În plus, într-un sens mai larg este vorba de a asigura securitatea Federaţiei Ruse pe fondul încercărilor de a distruge statutul de neutralitate al Ucrainei, de a o atrage în NATO şi de a apropia şi mai mult infrastructura militară a NATO de graniţele ţării noastre”, a adăugat Peskov.

Ucraina şi Occidentul au acuzat în repetate rânduri Rusia că se foloseşte de ceea ce ei spun că sunt pretexte false pentru a duce un război nejustificat de cucerire colonială, război căruia Kievul s-a angajat să îi reziste până când ultimul soldat rus va părăsi teritoriul său.

La 24 februarie 2022, Rusia a declanşat o invazie în Ucraina, în ceea ce numeşte „operaţiune militară specială” , iar Kievul şi Occidentul drept o agresiune neprovocată, ilegală şi nejustificată împotriva unui stat suveran, prima de acest gen după cel de-al Doilea Război Mondial.

În septembrie 2022, Rusia a anexat patru regiuni ucrainene – Doneţk şi Lugansk (est), Herson şi Zaporojie (sud) – pe care nu le controlează complet.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...