Burduja: ELCEN a semnat la Washington un acord pentru realizarea studiului de fezabilitate privind exploatarea energiei geotermale în Bucureşti

Directorul General al ELCEN, Claudiu Creţu, a semnat la Washington un acord pentru realizarea studiului de fezabilitate privind exploatarea energiei geotermale pentru termoficarea Bucureştiului, cu sprijinul DOE, a anunţat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pe pagina sa de Facebook.
AGERPRES - mie, 07 feb. 2024, 15:25
Burduja: ELCEN a semnat la Washington un acord pentru realizarea studiului de fezabilitate privind exploatarea energiei geotermale în Bucureşti

Acesta a continuat întâlnirile cu oficiali americani, cu care a discutat despre proiectul unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, despre proiectul reactoarelor modulare mici, energia eoliană offshore, repornirea producţiei de apă grea şi energia geotermală, scrie Agerpres.

„În Capitala Americii, România este respectată, iar energia este pe buzele tuturor. Proiectele comune înseamnă prosperitate, locuri de muncă şi energie sigură şi competitivă. Omologul meu, Jennifer Granholm, secretarul Energiei al Statelor Unite ale Americii, mi-a transmis un mesaj clar: America se bazează pe România ca pilon de stabilitate şi dezvoltare pentru întreaga regiune. Doamna Secretar Granholm a acceptat invitaţia noastră şi va fi la Bucureşti în iulie, alături de miniştri ai energiei din întreaga regiune, pentru un eveniment la nivel înalt. România e lider în sectorul energetic şi trebuie să se comporte ca atare”, a scris ministrul pe reţeaua de socializare.

Potrivit acestuia, sprijinul SUA se concretizează prin accelerarea programului nuclear civil românesc. În proiectul unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, două companii americane de prestigiu, Fluor şi Sargent & Lundy, sunt în prima linie, iar la Doiceşti continuă proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni, contând pe implicarea totală a Departamentului pentru Energie (DOE).

„Ne-am reunit şi cu conducerile celor trei companii, iar concluzia este una singură: accelerăm împreună. Reuşita României va fi şi reuşita Americii, iar Nuclearelectrica va juca rolul de lider pentru dezvoltarea unor proiecte similare în toată Europa Centrală şi de Est”, a precizat Sebastian Burduja.

Alte subiecte pe agenda bilaterală au inclus energia eoliană offshore, repornirea producţiei de apă grea şi energia geotermală. Concret, directorul general al ELCEN, Claudiu Creţu, a semnat un acord pentru realizarea studiului de fezabilitate privind exploatarea energiei geotermale pentru termoficarea Bucureştiului, cu sprijinul DOE.

„Un vis mai vechi de-al nostru se împlineşte prin aceste eforturi: aer mai curat şi facturi mai mici la întreţinere pentru bucureşteni – fapte, nu vorbe”, a punctat ministrul Energiei.

Acesta a avut mai avut, la Capitoliu, întâlniri bilaterale cu peste 15 membri ai Congresului, între care: French Hill (Arkansas), Chuck Fleischmann (Tennessee), Pat Fallon (Texas), Mike Turner (Ohio), John Garamendi (California), Brandon Williams (New York), Joe Wilson (South Carolina), Sen. Steve Daines (Montana), Sen. Joe Manchin (West Virginia), Sen. Todd Young (Indiana).

„Sprijinul lor este vital în asigurarea finanţărilor pentru proiectele energetice din România. Relaţia România-SUA este la un nivel fără precedent. Mulţumesc Ambasadorului Andrei Muraru şi echipei Ambasadei, dar şi colegilor din Ministerul Energiei şi Nuclearelectrica, pentru că au făcut posibile toate aceste succese”, a mai scris ministrul pe Facebook.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...