China cunoaşte cea mai mare scădere a preţurilor din ultimii 14 ani

Preţurile din China au continuat să scadă în luna ianuarie, când au înregistrat cea mai gravă cădere din ultimii 14 ani, potrivit datelor oficiale publicate joi, într-un moment în care Guvernul de la Beijing încearcă să relanseze consumul gospodăriilor, transmite AFP.
AGERPRES - joi, 08 feb. 2024, 09:12
China cunoaşte cea mai mare scădere a preţurilor din ultimii 14 ani

Această deflaţie cu care se confruntă gigantul asiatic este la polul opus faţă de situaţia din principalele economii ale lumii, în special cele occidentale, care se luptă cu o inflaţie ridicată şi o scădere a puterii de cumpărare a locuitorilor lor, scrie Agerpres.

Biroul naţional de statistică din China (BNS) a informat joi că indicele preţurilor de consum a scăzut în luna ianuarie cu 0,8% în ritm anual, cel mai grav declin înregistrat după 2009, în plină criză financiară mondială. Potrivit BNS, această scădere se explică, în parte, prin „baza de comparaţie ridicată” de la începutul lui 2023.

Anul trecut, Anul Nou chinezesc, principala reuniune anuală a familiilor din China şi un moment de consum intens, a fost sărbătorit în luna ianuarie. Anul acesta, sărbătoarea cade în luna februarie, ceea ce influenţează comparaţia de la un an la altul.

China a intrat în deflaţie în luna iulie 2023, pentru prima dată după 2021. După o uşoară revenire în luna august, preţurile au scăzut constant începând din luna septembrie.

„Principala frână asupra inflaţiei rămân preţurile la alimente, care în luna ianuarie au scăzut cu 5,9% în ritm anual, adică cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată”, subliniază Lynn Song, economist specializat pe China la banca ING. „Cu toate acestea, cifrele nu arată că China este blocată într-o spirală deflaţionistă”, a adăugat economistul, menţionând faptul că indicele preţurilor de consum a crescut în luna ianuarie cu 0,3% comparativ cu luna decembrie.

Chiar dacă, la prima vedere, scăderea preţurilor pare o veste bună pentru puterea de cumpărare, deflaţia este o ameninţare pentru economie deoarece consumatorii au tendinţa de a amâna achiziţiile în speranţa unor noi scăderi de preţuri. Din lipsă de cerere, companiile sunt la rândul lor constrânse să îşi reducă producţia şi acceptă noi reduceri de preţuri pentru a scăpa de stocurile nevândute. Această situaţie, care afectează rentabilitatea companiilor, le determină să îngheţe angajările şi chiar să recurgă la concedieri. Economiştii vorbesc în această situaţie de o spirală nefastă deoarece acest fenomen este o frână suplimentară la adresa consumului.

Pe ansamblul anului 2023, inflaţia în China a crescut cu 0,2% în medie, departe de ritmurile înregistrate în principalele economii ale lumii, cum este Franţa, unde inflaţia a atins 4,9%.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării României....
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...