Astfel, va fi aprobat proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 158/2019 pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave, semnat la 5 octombrie 2015 la Washington D.C., precum şi pentru modificarea unor acte normative, scrie Agerpres.
Proiectul vizează, între altele, crearea, la nivel naţional, a mecanismelor necesare (din perspectivă legislativă, administrativă şi operaţională) pentru realizarea unui schimb de informaţii cu Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite ale Americii prin intermediul unei platforme informatice dezvoltate şi administrate de către Ministerul Afacerilor Interne.
Totodată, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Inspectoratul General pentru Imigrări vor fi desemnate ca puncte naţionale de contact pentru efectuarea interogărilor automatizate în scopul prevenirii, descoperirii şi combaterii infracţiunilor grave în privinţa colaborării cu Departamentul pentru Securitate Internă.
Va fi aprobat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 126/2005 privind reprezentarea României sau a instituţiilor publice în fata Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (ICSID).
„Prin prezentul proiect, se propune ca reprezentarea României sau a instituţiilor publice membre ale Guvernului în litigiile pentru care, la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, statul sau instituţiile publice prevăzute la articolul 1 alineat (2) nu au desemnaţi avocaţi specializaţi în litigiile judiciare şi arbitrale internaţionale, altele decât cele de la Curtea de Arbitraj Internaţional a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii sau de la un alt tribunal arbitral internaţional, atunci când prin cererile de arbitrare sunt invocate clauze care se referă la protecţia reciprocă a investiţiilor din tratatele internaţionale la care România este parte, se realizează de către Ministerul Finanţelor”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
În şedinţă vor fi aprobaţi, prin hotărâre, indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Alternativa Techirghiol”, judeţul Constanţa.
Traseul noii infrastructuri rutiere va fi în lungime totală de 30,590 km, iar terenurile afectate de obiectivul „Alternativa Techirghiol” sunt situate pe teritoriile administrative ale oraşelor Techirghiol şi Eforie şi comunelor Cumpăna, Agigea, Topraisar, Tuzla şi 23 August.
„Autostrada are o lungime de 30,590 km şi presupune realizarea unui nou pod peste canalul Dunăre – Marea Neagră. Traseul acestei variante asigură pe deplin scopul investiţiei, reprezentând o alternativă rutieră ce permite evitarea în totalitate a localităţilor, realizându-se, în final, prin preluarea traficului de tranzit, o îmbunătăţire majoră a capacităţilor de circulaţie ale sectoarelor de drum existente, a reţelei stradale din localităţile tranzitate de către DN 39 şi, parţial, DN 38 şi degrevarea podurilor existente peste canalul Dunăre – Marea Neagră. În cadrul acestei variante de traseu, a fost propusă realizarea unui drum de legatură care să unească „Alternativa Techirghiol” cu pasajul existent peste DN 39 (debuşare DN 39A în DN 39), prin realizarea unui nou pasaj, în vederea preluării traficului înscris pe ambele sensuri ale direcţiei Port (Ro-Ro) – Mangalia. Această legătură ar permite evitarea de către toate volumele de trafic a tranzitului localităţilor dispuse pe DN 39, între Agigea şi 23 August (inclusiv) şi DN 38 (Agigea şi Techirghiol). Alternativa Techirghiol ocoleşte localităţile Techirghiol, Eforie Nord, Eforie Sud, lacul Techirghiol, Tuzla şi 23 August”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Guvernul va aproba, tot prin hotărâre, indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Construire Sală Polivalentă, municipiul Iaşi, judeţul Iaşi”. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 475.928.000 de lei.
Printr-o altă hotărâre va fi aprobat Cadrul general de obligaţiuni destinate protejării mediului înconjurător şi combaterii schimbărilor climatice, care va permite României să emită obligaţiuni verzi atât pe piaţa internă, cât şi pe pieţele internaţionale de capital.
Executivul va aproba şi o hotărâre privind recunoaşterea Asociaţiei Oraşelor din România ca fiind de utilitate publică. Va fi aprobat şi un proiect de hotărâre privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi.
Pe agenda şedinţei de Guvern figurează şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comitetului de organizare a funeraliilor de stat şi componenţa acestuia.
„Comitetul de organizare a funeraliilor de stat, denumit în continuare Comitetul, se convoacă de către şeful Cancelariei prim-ministrului în cazul decesului preşedintelui României şi al foştilor şefi de stat ai României. Comitetul are în componenţă reprezentanţi la nivel de secretari de stat sau înalţi funcţionari publici ai: Administraţiei Prezidenţiale; Secretariatului General al Guvernului; Cancelariei prim-ministrului; Ministerului Afacerilor Interne; Ministerului Afacerilor Externe; Ministerului Apărării Naţionale; Secretariatului de Stat pentru Culte; Serviciului de Protecţie şi Pază”, se menţionează în proiectul de act normativ.
Comitetul urmează să îndeplinească următoarele atribuţii: întocmeşte şi transmite spre aprobare Procedura privind organizarea funeraliilor de stat; modifică, dacă este cazul, la propunerea Şefului Cancelariei prim-ministrului sau al unui membru al Comitetului, Procedura privind organizarea funeraliilor de stat; stabileşte măsurile care urmează a fi luate pentru organizarea activităţilor ceremoniei; estimează bugetul în vederea acoperirii cheltuielilor ocazionate de organizarea funeraliilor de stat; pregăteşte cartea de condoleanţe; invită la întrunirile Comitetului şi un membru al familiei defunctului; transmite Cancelariei prim-ministrului lista finală a participanţilor la ceremonie pentru a fi comunicată Administraţiei Prezidenţiale.
În analiza Guvernului se va afla şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind aprobarea schemei de ajutor de stat Creditul Fermierului, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi pentru modificarea articolului 12 alin (1) din Legea nr. 218/ 2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor alocate României pentru agricultură, dezvoltare rurală, pescuit şi afaceri maritime, gestionate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin instrumente financiare de garantare şi creditare, precum şi pentru susţinerea obiectivelor naţionale de politică agricolă.