Zi decisivă pentru Relu Fenechiu: ÎCCJ anunţă sentinţa în dosarul „Transformatorul”

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) vor anunţa joi sentinţa în dosarul ''Transformatorul'', aflat în faza de recurs, în care fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat anterior la 5 ani de închisoare.
Economica.net - joi, 30 ian. 2014, 06:13
Zi decisivă pentru Relu Fenechiu: ÎCCJ anunţă sentinţa în dosarul

Marţi, la ultimul termen al procesului, care a durat aproape nouă ore, Relu Fenechiu a încercat să îi convingă pe magistraţi că este nevinovat.

La începutul procesului, procurorul de şedinţă a cerut aplicarea unei pedepse mai mari pentru Relu Fenechiu, fratele acestuia, Lucian Fenechiu, şi ceilalţi inculpaţi în dosar. Procurorul a invocat pericolul social reprezentat de inculpaţi şi gravitatea faptelor acestora.

Pe 12 iulie 2013, un complet de la instanţa supremă l-a condamnat pe Relu Fenechiu la cinci ani de închisoare cu executare, aceeaşi pedeapsă fiindu-i dată şi fratelui său, Lucian Fenechiu.

De asemenea, Ioan Turbatu şi Ioan Mărghidan, directori generali la SISEE Moldova, au fost condamnaţi la câte şase ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă calificată, Petru Andronache, director comercial la Electrica Moldova, a primit pedeapsa cea mai mare, de şapte ani de închisoare, iar Mihai Bogdan Damian, asociat unic şi administrator la firma Europlus SRL Iaşi, a fost condamnat la cinci ani de închisoare.

Instanţa i-a obligat pe Relu şi Lucian Fenechiu, Petru Andronache, Ioan Turbatu şi Mihai Bogdan Damian la plata în solidar a sumei de 6.327.390 lei, reprezentând daune materiale către SISEE Moldova.

În iunie 2012, DNA i-a trimis în judecată pe Ioan Turbatu, director general al SISEE Moldova în perioada 2002-2004, pentru abuz în serviciu, Ion Mărghidan, director general al SISEE Moldova în perioada 2004-2005, pentru abuz în serviciu şi abuz în serviciu contra intereselor publice, Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova în perioada 2002-2005, pentru abuz în serviciu şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

În acest dosar au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu şi la abuz în serviciu contra intereselor publice Relu Fenechiu, care la data comiterii faptelor avea calitatea de acţionar şi/sau administrator la firmele SC FENE Grup SA, SC La Rocca SRL Iaşi, SC Tehnorom SRL Iaşi, Lucian Fenechiu, în calitate de acţionar şi/sau administrator la aceleaşi firme, şi Mihai Bogdan Damian, asociat unic şi administrator la SC Europlus SRL Iaşi şi acţionar al SC FENE Grup SA.

Procurorii DNA susţin că, în perioada 2002-2005, SISEE Moldova a realizat achiziţii de la cele patru firme menţionate fără să respecte prevederile legislaţiei cu privire la achiziţiile publice, în condiţii de favorizare a acestor firme de la care s-au cumpărat, la preţuri de produse noi, transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi, fabricate în anii 1970-1980.

Cea mai mare parte din aceste produse au rămas permanent în stocul SISEE Moldova, devenind, în final, achiziţii de produse vechi, folosite, fără justificare economică, inutile şi cauzatoare de prejudicii bugetului societăţii, făcute cu scopul de a favoriza firmele ce le livrau.

SISEE Moldova a plătit pentru echipamentele cumpărate 6.406.976 lei fără TVA, din care au fost folosite efectiv doar câteva, în valoare de 79.586 lei (0,02%), restul de componente pentru sistemul energetic au rămas în stoc şi reprezintă achiziţii nejustificate în valoare de 6.327.390 lei fără TVA.

Prejudiciul total calculat de procurori este de 7.529.594,1 lei (6.327.390 lei, la care se adaugă TVA) şi reprezintă valoarea echipamentelor necorespunzătoare achiziţionate, aflate în proporţie de 99% şi acum pe stoc.

Acest prejudiciu este rezultatul a 46 de acte materiale derulate în perioada 2002 – 2005, fiecare act material însemnând o achiziţie publică efectuată de SISEE Moldova de la firmele menţionate.

Te-ar mai putea interesa și
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite agenția germană de presă DPA, relatează Agerpres....
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei ...
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...