ECONOMICA.NET a dorit să facă publice numele străinilor care, prin intermediul companiilor pe care le controlează, au luat în arendă sau concesiune terenuri administrate de stat, prin Agenţia Domeniilor Statului, dar şi lista firmelor cu capital străin care au acumulat datorii la Agenţia Domeniilor Statului, în contul unor redevenţe neachitate la timp.
După opt zile lucrătoare, ADS a remis ECONOMICA.NETun răspuns prin care ne informează că nu posedă astfel de date şi că aceste informaţii nu sunt de interes public. ” Facem precizarea că toate Contractele privind exploatarea terenului încheiate cu Agenţía Domeniilor Statului sunt încheiate cu parteneri contractuali, persoane fizice/juridice cu domiciliul/sediul social în România şi nu deţinem informaţii cu privire la capitalul lor. În acelaşi timp, menţionăm că partenerii contractuali ai Agenţiei Domeniilor Statului nu sunt menţionaţi a face parte din lista documentelor de interes public din cadrul ADS.”, ne-au răspuns oficialii ADS.
Străinul cu datorii la stat
Cu toate acestea, în urma unei alte solicitări, ADS a pus la dispoziţia ECONOMICA.NET un clasament al arendaşilor cu cele mai mari datorii către acesată instituţie, iar printre acestea figurează, pe poziţia a cincea, şi societatea SC Agrozootehnica S.A Vedea. Din datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, Agrozootehnica S.A Vedea este deţinută de societatea Agricola Agerprest Vedea, cu 67,6% dintre acţiuni, cetăţeanul libanez Rabih Nasser cu 30% dintre acţiuni şi cetăţeanul libanez Rami Ghaziri cu 2,3% dintre acţiuni. La data realizării clasamentului (luna noiembrie 2013) ADS nu mai avea niciun contract cu Agrozootehnica Vedea, dar datoria nu era plătită la acea dată.
În 2010, din datele ONRC, Agrozootehnica Vedea era deţinută de El Khoury Claudia şi El-Khoury Elias. Acesta din urmă, ca şi actualul patron al firmei, Rami Ghaziri, au fost implicaţi în scandalul cărnii de pui infestate cu salmonella, alături de cel mai tânăr milionar român, Iustin Paraschiv. Omul de afaceri Justin Paraschiv a fost acuzat de evaziune de peste 10 milioane de euro. În acelaşi dosar, în care prejudiciul total este estimat de procurorii anticorupţie la peste 70 de milioane de euro, au fost arestate 14 persoane.
Detalii aici:Scandalul cărnii de pui infestate cu salmonella: Cel mai tânăr milionar din România s-a predat Poliţiei
Firmă în insolvenţă
Din datele ONRC, compania Agrozootehnica S.A Vedea figurează cu statul de ” urmărire penală, insolvenţă, sub incidenţa Legii nr. 85/2006 privind legea insolvenţei”. De asemenea, potrivit informaţiilor Ministerului Finanţelor Publice, compania a raportat în 2012 un profit de 358.110 lei ( 499.999 lei în 2011) la o cifră de afaceri de 42.384.543 în 2012 (42.384.543 în 2011).
Celelalte companii care figurează în clasamentul datornicilor către ADS pe poziţiile 1-4 sunt companii deţinute de cetăţeni români respectiv TCE 3 Brazi SRL, controlată de Culiţă Tărâţă, Asociaţia Agricolă Isagri Poşta Câlnău, controlata de omul de afaceri George Ivanescu, Asociaţia Agricolă Toamna Bogată, aflată în insolvenţă şi Agricola SA Dumbrăveni (Grama Trading SRL -85%, Autoritatea pentru Valoridicarea Activelor bancare -15% ). ADS nu a oferit date cu privire la cuantumul datoriilor acestor societăţi. (Detalii în imaginea ataşată)
Datorii totale de 85 de milioane de euro faţă de ADS
În luna noiembrtie a anului trecut, Agenția Domeniilor Statului avea de recuperat de la persoane fizice şi companii în jur de 85 de milioane de euro, dintre care în jur de 62% sunt datorii cu o vechime de până la 10 ani. Sunt bani pe care cei care exploatează suprafeţe de teren în urma unor contracte cu statul şi de pe urma cărora obţinut anumite venituri ar fi trebuit să îi vireze ADS în contul redevenţelor, arendelor sau chiriilor. Detalii aici
Amintim că, de la 1 ianuarie 2014 cetăţenii străini pot achiziţiona teren agricol în România şi pe persoană fizică, ca urmare a liberalizării pieţei funciare. Momentan, nu există un act normativ care să reglementeze condiţiile în care străinii pot intra în posesia terenurilor, pentru că legea privind procesul de vânzare-cumpărare a terenurilor agricole, care a fost adoptată de camera Deputaţilor, a fost retrimisă de preşedintele Traian Băsescu spre re-examinare în Parlament.
Reprezentanţii Agrozootehnica Vedea nu au putut fi contactaţi pentru declaraţii.