Băsescu îi cere lui Ponta OU pentru Codul penal. Ponta îi cere să îşi asume răspunderea

Guvernul a prezentat o scrisoare pe care preşedintele Băsescu i-a transmis-o, joi, premierului Ponta,în care solicită adoptarea unei ordonanţe de urgenţă privind noul Cod penal şi Codul de procedură penală, dar şi răspunsul în care Ponta aminteşte că cele două coduri au fost iniţiate de Guvernul Boc
Economica.net - joi, 30 ian. 2014, 12:20
Băsescu îi cere lui Ponta OU pentru Codul penal. Ponta îi cere să îşi asume răspunderea

Preşedintele atenţionează că, fără o ordonanţă de urgenţă, există un risc semnificativ ca probabţiunea în cauzele penale să devină extrem de dificilă, iar premierul îi cere să îşi asume răspunderea pentru că a promulgat cele două coduri.

 La nivel de Ministerul finanţelor publice a avut de curand loc o întâlnire între dl. Sobolewski si dl. Enache Jiru, cu privire la titlurile de stat
 Preşedintele arată că este nevoie de o ordonanţă care să modifice dispoziţiile din Codul de procedură penală privind procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică

Băsescu precizează că solicitarea este formulată în baza articolului 80, alineatul 2 din Constituţie, conform căruia preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

„Avînd în vedere faptul că, la data de 1 februarie 2014 vor intra în vigoare Codul penal şi Codul de procedură penală şi ţinînd cont de faptul ca că, în ultima şedinţă de guvern nu aţi dat curs solicitărilor formulate de către instituţiile cu atribuţii în domeniul combaterii corupţiei şi a criminalităţii organizat, privind necesitatea modificarii dispoziţiilor legale din Codul de procedură penală privitoare la procedura  de emitere a mandatului  de supraveghere tehnică, mă văd nevoit să vă solicit, în conformitate cu art 80, alin 2 din Constituţie, adoptarea unei ordonanţe de urgenţă care să asigure un cadru legislativ care să permită instrumentarea cauzelor penale prin aceste mijloace de probaţiune, premergător începerii urmăririi penale. Fac precizarea că, în lipsa acestor completări, există un risc semnificativ să devină extrem de dificilă probaţiunea în cauzele penale referitoare la fraudele fiscale, corupţie, trrafic de persoane, criminalitatea transfrontalieră, trafic de droguri etc.. ceea ce ar slăbi consistent capacitatea statului român de a apăra interesele cetăţenilor şi de a lupta pentru diminuarea fenomenului infracţional”, afirmă Băsescu.

În scrisoarea de răspuns, Ponta îi aminteşte însă că aceste coduri au fost adoptate de Guvernul Boc şi îi cere să îşi asume public răspunderea pentru faptul că le-a promulgat.

Ponta precizează totodată că ministrul Justiţiei va prezenta Guvernului propuneri de modificare a legislaţiei, după discuşia avută, joi, la CSM.

Te-ar mai putea interesa și
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor diplomatice în investigaţiile care caută să elucideze......
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, ...
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...