Petrom are 1,5 miliarde de lei pentru achiziţii în 2024

OMV Petrom a alocat în acest an 8 miliarde de lei pentru investiţii, din care 1,5 miliarde de lei pentru tranzacţii de achiziţii, a anunţat, luni, directorul financiar al OMV Petrom, Alina Popa, în cadrul unui eveniment de specialitate.
AGERPRES - lun, 12 feb. 2024, 14:54
Petrom are 1,5 miliarde de lei pentru achiziţii în 2024

„Nu am comunicat cu exactitate valoarea tranzacţiilor din motive de confidenţialitate (din 2023 – n.r.), însă ce am comunicat este pentru anul 2024. OMV Petrom o să intre în cea mai intensă perioadă de investiţii din istoria companiei. Şi practic avem o valoare totală planificată a investiţiilor OMV Petrom de 8 miliarde de lei, din care 1,5 miliarde de lei este o sumă estimată pentru tranzacţiile de achiziţii, atât pentru finalizarea acestor tranzacţii menţionate, cât şi pentru alte oportunităţi pe care le vom identifica anul acesta”, a spus Alina Popa, la videoconferinţa Deloitte „Cum a evoluat piaţa de fuziuni şi achiziţii în 2023 şi ce urmează în 2024? Ce presupune pregătirea pentru o tranzacţie?”, scrie Agerpres.

Întrebată care sunt domeniile spre care îşi îndreaptă atenţia compania, ea a menţionat: energia regenerabilă, atât proiecte eoliene cât şi fotovoltaice, biocombustibili, soluţii alternative pentru mobilitate – reţele de încărcare electrice, captare – stocare de dioxid de carbon şi hidrogen.

„Strategia de achiziţii de M&A este parte din strategia OMV Petrom, o strategie de transformare către un viitor cu emisii reduse de carbon în care noi ţintim poziţia de leader în tranziţia energetică din Europa de Sud Est şi în care ne-am asumat nişte obiective foarte clare când vine vorba de reducerea de emisii de carbon. Am anunţat un buget de 11 miliarde (de euro – n.r.), 35% din investiţiile noastre, practic 3,7 miliarde de euro sunt destinate activităţilor cu emisii de carbon reduse sau fără emisii de carbon, fiind atât proiecte de achiziţii cât şi proiecte de creştere organică dezvoltate intern de OMV Petrom”, a spus Alina Popa.

De asemenea, ea a fost întrebată dacă la nivelul companiei există o divizie specializată, iar Alina Popa a spus că a fost dezvoltată o echipă proprie de M&A, dar compania lucrează şi cu consultanţi, atât pentru identificarea oportunităţi, cât şi pentru evaluare sau semnarea contractelor.

OMV Petrom va investi 11 miliarde de euro până în 2030 pentru reducerea emisiilor de carbon, acesta fiind cel mai mare plan de investiţii private în sectorul energetic din România, potrivit Strategiei 2030 a companiei „Transformare pentru un viitor cu emisii reduse de carbon”, publicată anul trecut pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...