După trei trimestre consecutive de contracţie anuală a PIB-ului, 1,3% în primul şi al doilea trimestru şi o contracţie de 1,1% în al treilea trimestru, în perioada octombrie-decembrie 2013 PIB-ul a crescut cu 3,7% în ritm anual, ceea ce a permis Ucrainei să înregistreze o creştere zero pe ansamblul anului trecut, a precizat Gosstat.
În 2013, Produsul Intern Brut al Ucrainei a fost de 1.444 miliarde hryvna (180,7 miliarde de dolari).
Economiştii dau vina pentru contracţia economiei pe sectorul manufacturier ineficient, precum şi pe birocraţia care a împiedicat investiţiile străine în infrastructură. De asemenea, anul trecut Ucraina a suferit de pe urma agravării deficitului de cont curent provocat de plăţile pentru importurile de gaze naturale ruseşti şi rambursarea împrumuturilor contractate de la creditorii externi.
Stagnarea economică de anul trecut vine după un avans al PIB de 0,2% în 2012, o creştere de 5,2% în 2011 şi o creştere de 4,2% în 2010. Pentru acest an, guvernul de la Kiev mizează pe o creştere economică de 3%.
Miercuri, agenţia Standard & Poor’s a coborât ratingul atribuit Ucrainei la ‘CCC plus’, perspectiva asociată fiind negativă, motivânduşi decizia prin escaladarea instabilităţii politice. Premierul ucrainean, Mykola Azarov, a demisionat marţi, în timp ce deputaţii loiali preşedintelui Viktor Ianukovici, în încercarea de a calma protestele de stradă, au dat înapoi şi au retras legile antiprotest pe care Parlamentul le adoptase în urmă cu 12 zile.