Comisia Europeană a cerut ca, începând de la 1 iulie, fermierii din fiecare stat UE să aibă o reprezentare clară la Bruxelles, adică în cadrul grupurilor de dialog, țara noastră ar trebui să aibă un delegat clar ce va sta la masa discuțiilor în Politica Agricolă Comună, scrie AGROINTEL.RO. Directiva marchează momentul-cheie pentru ca fermierii români să se reunească într-o organizație-umbrelă, care să le reprezintele interesele la masa mare a Comisiei Europene.
”În vederea creșterii transparenței și a asigurării unui echilibru mai bun între interesele reprezentate, este necesar să se reexamineze dialogul în grupurile consultative care se ocupă de probleme legate de agricultură și să se asigure cadrul unui dialog civil în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, inclusiv în ceea ce privește aspectele internaționale, precum și să se definească atribuțiile și structura acestora”, se arată, foarte clar, într-o directivă a Comisiei Europene publicată la finele anului trecut. Citeşte mai mult despre cum se vor organiza fermierii şi cum îşi vor apăra interesele în UE pe AGROINTEL.RO