Armenia şi Azerbaidjan se acuză de violenţe la frontiera comună

Armenia şi Azerbaidjanul s-au acuzat reciproc, marţi, că au lansat tiruri de armă peste frontiera comună, incident soldat cu doi morţi în rândul soldaţilor armeni, potrivit autorităţilor de la Erevan, transmite France Presse.
AGERPRES - mar, 13 feb. 2024, 09:24
Armenia şi Azerbaidjan se acuză de violenţe la frontiera comună

Marţi dimineaţă, ”unităţi ale forţelor azere au deschis focul asupra poziţiilor armene din apropiere de Nerkin Hand’, un sat din regiunea Siunik (sudul Armeniei), învecinată la est cu Azerbaidjan şi la sud-vest cu enclava azeră Nahicevan, a anunţat Ministerul Apărării armean într-un comunicat, scrie Agerpres.

”Potrivit primelor informaţii, sunt doi morţi de partea armeană şi răniţi”, a precizat ministerul citat.

La rândul său, Ministerul Apărării azer a acuzat forţele armene că au deschis focul de armă în două rânduri, luni seară, asupra poziţiilor azere ”în direcţia satului Kohanabi”, din regiunea Tovuz (nord-vestul Azerbaidjanului).

Erevanul a respins aceste acuzaţii, afirmând că ele ”nu corespund cu realitatea”.

Acest incident intervine la scurt timp după realegerea lui Ilham Aliev (62 de ani) în funcţia de preşedinte al Azerbaidjanului. Aflat la putere deja de două decenii, Aliev a beneficiat de victoria sa militară din septembrie 2023 contra separatiştilor armeni din Karabah, ceea ce a pus capăt unei perioade de 30 de ani de secesionism, marcată de două războaie.

Preşedintele azer este însă suspectat că are alte ambiţii teritoriale: controlul asupra regiunii armene Siunik, pentru a lega enclava Nahicevan de restul Azerbaidjanului.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...