Bank of Cyprus deblochează certificate de depozit în valoare de 950 milioane de euro

Bank of Cyprus, cea mai mare bancă comercială cipriotă, a anunţat joi că a decis să deblocheze 950 milioane de euro sub formă de certificate de depozit, urmând ca fondurile să fie puse la dispoziţia deponenţilor începând de luni, transmite AFP.
Economica.net - vin, 31 ian. 2014, 09:11
Bank of Cyprus deblochează certificate de depozit în valoare de 950 milioane de euro

În primăvara anului trecut, activele deponenţilor Bank of Cyprus au fost îngheţate în cadrul programului de 10 miliarde de euro destinaţi salvării sectorului bancar cipriot, program convenit cu creditorii internaţionali.

Certificatele de depozit pe şase luni urmau să ajungă la maturitate în data de 31 ianuarie 2014, însă, banca a decis să nu le reînnoiască, citând ‘îmbunătăţirea poziţiei de lichiditate a băncii şi semnele de stabilizare a bazei de depozite înregistrate în ultimele luni’.

Bank of Cyprus a precizat că a luat această decizie după consultări cu Banca Centrală şi Ministerul de Finanţe, care au salutat decizia ca fiind un semn de stabilizare şi de creştere a încrederii în sectorul bancar.

În schimbul unui program de ajutor de 10 miliarde de euro acordat în luna martie 2013 de creditorii internaţionali, Ciprul a acceptat să închidă a doua mare bancă locală, Laiki Bank, şi, de asemenea, să impună pierderi deponenţilor la Bank of Cyprus, cea mai mare bancă comercială cipriotă.

Potrivit celor mai recente date disponibile, în primele nouă luni ale anului trecut, Bank of Cyprus a înregistrat pierderi de 1,94 miliarde de euro.

Pe piaţa din România, în luna martie 2013, Marfin Bank România a preluat de la sucursala locală a Bank of Cyprus depozite în valoare totală de 77 de milioane euro şi active brute de 82 de milioane euro, precum şi personalul implicat în administrarea acestor contracte.

Te-ar mai putea interesa și
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat miercuri pe Mario Iorgulescu la opt ani şi opt luni închisoare cu executare pentru ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului......
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
Sindicatul Liber Navalistul (SLN) îşi exprimă ferm dezacordul faţă de decizia administratorilor Damen Shipyards Mangalia ...
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile şi pensiunile din Poiana Braşov sunt ocupate aproape în întregime pe perioada vacanţei de iarnă, hotelierii ...
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația inițială e România
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația ...
Studiul de fezabilitate pentru proiectul cablului submarin prin Marea Neagră va fi gata în următoarele două luni, a declarat ...