Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, furtul a fost observat vineri dimineaţă, când angajaţii oficiului poştal au ajuns la muncă. Suspecţii au intrat prin forţarea unei uşi de acces, deşi clădirea era prevăzută cu sistem de alarmă, dar care nu s-a declanşat. Ei au urcat la etajul al doilea al instituţiei, de unde au aruncat mai multe dosare pe geam, astfel încât să amortizeze căderea seifului.
Hoţii au sustras apoi casa de bani, în care se găseau circa 470.000 de lei, dar şi o autoutilitară ale cărei chei se aflau în aceeaşi incintă.
Poliţiştii spun că unitatea poştală a fost verificată de mai multe ori anul trecut, cu privire la respectarea prevederilor legale, fiind găsite unele probleme la sistemul de alarmă, ce ar fi trebuit remediate.
Poliţiştii au deschis o anchetă şi spun că s-a format un prim cerc de suspecţi. De asemenea, s-au format filtre la ieşirea din judeţ şi se caută şi autoutilitara furată de la poştă.