Grupul cehesc Tesla recrutează director pentru fabrica din Brăila pe care o va deschide în acest an, urmarea investiţiilor de peste 450 de milioane de lei, cu ajutor de stat

Grupul cehesc Tesla, care a intrat în ţara noastră prin firma Tesla Energy Storage în 2022, va inaugura fabrica din Brăila în acest an, potrivit informaţiilor avansate de companie. În această fabrică, Tesla va produce baterii de stocare a energiei electrice, sisteme pentru zona rezidenţială, comercială și industrială, inclusiv baterii pentru maşini electrice. Investiţia în unitatea de producţie depăşeşte 450 de milioane de lei. Tesla angajează director la fabrica din Brăila, care va contribui la obiectivul companiei de a genera venituri de 1 miliard de euro la unitatea de producţie din Brăila.
Cristina Şomănescu - lun, 19 feb. 2024, 22:11
Grupul cehesc Tesla recrutează director pentru fabrica din Brăila pe care o va deschide în acest an, urmarea investiţiilor de peste 450 de milioane de lei, cu ajutor de stat

În prezent, Tesla recrutează pentru poziţia de director al fabricii din Brăila, conform anunţului de recrutare consultat de Economica.net.

Candidatul selectat pentru acest va aduce fabrica din Brăila la capacitatea maximă de producţie de 2 GWh de sisteme de stocare a energiei cu baterii, unitatea de producţie urmând să genereze astfel venituri de 1 miliard de euro, conform anunţului de angajare, consultat de Economica.net.

În urmă cu aproximativ un an, Tesla a demarat recrutările pentru posturile de director financiar, coordonator de proiect, People and Culture Director, în Bucureşti.

Context

Grupul cehesc Tesla a intrat în România prin înfiinţarea firmei Tesla Energy Storage în luna mai 2022, după cum Economica.net a anunţat, în exclusivitate, la acea vreme.

Tesla Energy Storage a fost înregistrată la Registrul Comerţului la 18 mai 2022. Firma activează în domeniul producţiei de acumulatori şi baterii şi e deţinută de Tesla Global SE din Cehia cu 75% din capitalul social şi de Marijnen Johannes Antonie Marinus – cu 25% din firmă.

Investiţia totală planificată de Tesla în România prin firma Tesla Energy Storage depăşeşte 450 de milioane de lei, potrivit informaţiilor obţinute de Economica.net de la Ministerul de Finanţe.

Tesla Energy Storage a cerut un ajutor de stat în valoare de peste 201 milioane de lei, în contextul investiţiei planificate în România. Iniţial, firma nu a primit ajutorul de stat solicitat, pentru că nu s-a încadrat în limita bugetului sesiunii organizate de Ministerul de Finanţe (MFP) în perioada 15 iunie – 26 iulie 2022.

La 8 decembrie 2022, MFP i-a aprobat companiei Tesla Energy Storage cererea pentru ajutor de stat în valoare de 40,8 milioane de euro, în contextul investiţiei asumate de peste 91 de milioane de euro în România, în baza HG 807 din 2014, conform informaţiilor obţinute de Economica.net de la MFP. Tesla şi-a asumat să creeze 130 de locuri de muncă în ţara noastră.

În ce constă investiţia pregătită de Tesla Energy Storage în România

Tesla va deschide o fabrică la Brăila, în cadrul parcului industrial din perimetrul al doilea al Zonei Libere Brăila. Construcţia fabricii începe în anul 2023. Fabrica Tesla Energy Storage din Brăila va produce baterii de stocare a energiei electrice, sisteme pentru zona rezidenţială, comercială și industrială, inclusiv baterii pentru maşini electrice, spunea Viorel Marian Dragomir, primarul municipiului Brăila, într-un mesaj publicat pe pagina sa de facebook la 7 septembrie 2022.

„Brăila este un oraș extrem de bine poziționat geografic, care are deschidere la Dunăre, într-o zonă care unește Muntenia, Moldova și Dobrogea. Pe lângă discuțiile purtate cu autoritățile locale, se vede o efervescență a investițiilor în Brăila. Brăila nu este un oraș lipsit de o viziune de dezvoltare pentru viitor. Vorbim despre proiecte importante, cum este podul de la Brăila, care va face legătura cu Dobrogea, vorbim despre drumul expres Brăila – Galați, despre investițiile din port. Pentru noi, pentru activitatea pe care o desfășurăm, conexiunile rutiere sunt importante. Avantajul competitiv este faptul că Brăila este un port maritim la Dunăre, fapt care ne ajută să aducem materia primă și, ulterior, să expediem mult mai ușor produsele realizate la fabrică. Producția noastră se adresează într-o proporție foarte mică pieței din România. Piața de desfacere a Tesla este o piață globală – Orientul Mijlociu, Africa, Asia sau Statele Unite. Acestea sunt câteva dintre argumente. Și Zona Liberă este un argument puternic pe care s-a mers, este un avantaj din punct de vedere al bussiness-ului”, au declarat oficialii Tesla Energy Storage, citaţi de primarul Brăilei.

Sursă foto: pagina de LinkedIn a companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...