Germania – Guvernul va înrăutăţi semnificativ previziunile privind creşterea economiei în 2024

Guvernul Germaniei va publica săptămâna viitoare un raport în care va înrăutăţi semnificativ previziunile privind creşterea economiei în acest an, la doar 0,2%, de la un nivel de 1,3% estimat în octombrie, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
AGERPRES - mie, 14 feb. 2024, 14:00
Germania - Guvernul va înrăutăţi semnificativ previziunile privind creşterea economiei în 2024

Sursele au apreciat că mai mulţi factori au contribuit la aceste date dezamăgitoare: creşterea slabă a economiei mondiale şi decizia Curţii Constituţionale a Germaniei, care a stabilit că Executivul a încălcat regulile bugetare stricte înscrise în Legea fundamentală, neputând folosi fondurile destinate combaterii crizei COVID-19 pentru măsuri împotriva schimbărilor climatice.

Perspectivele economice sumbre din cea mai mare economie europeană vin după ce PIB-ul Germaniei s-a contractat cu 0,3% în trimestrul patru din 2023, comparativ cu precedentele trei luni, determinând economiştii să avertizeze asupra unei alte recesiuni.

Luna trecută, Federaţia Industriilor Germane (BDI) a previzionat un avans de 0,3% al economiei, care se află „într-un punct mort”.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Economiei a declarat că nu poate face comentarii în privinţa cifrelor şi a adăugat că Executivul va face comentarii când va fi publicat raportul oficial.

Duminică, ministrul german de Finanţe, Christian Lindner, a anunţat că în primăvară coaliţia aflată la guvernare intenţionează să prezinte un concept menit să întărească industria Germaniei, după multiplele avertismente ale ministrului Economiei, Robert Habeck, că ţara îşi pierde competitivitatea la nivel global.

Şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi-a redus la jumătate previziunile din 2024 privind creşterea economiei germane, la 0,3%, în timp ce Franţa, Italia şi Spania ar urma să înregistreze evoluţii semnificativ mai bune.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...