”Mă aştept ca în acest an 18 aliaţi să cheltuiască 2% din PIB-ul lor pentru apărare”, a declarat Jens Stoltenberg înaintea reuniunii miniştrilor apărării din ţările NATO. El a remarcat că în 2014 bugetul apărării era de 2% din PIB doar în trei state din NATO, scrie Agerpres.
Înaltul oficial aliat a adăugat că statele europene membre NATO vor investi în total 380 de miliarde de dolari în apărare în acest an.
De asemenea, Stoltenberg a subliniat că anul trecut s-a înregistrat o creştere ”fără precedent”, de 11%, a cheltuielilor pentru apărare în Canada şi ţările europene din NATO.
Statele membre ale NATO au convenit începând din 2006 să cheltuiască pentru apărare cel puţin 2% din PIB-ul lor, însă numai câteva dintre ele au atins acest obiectiv.
După ce în februarie 2022 Rusia şi-a extins invazia din Crimeea şi Donbas şi asupra restului teritoriului ucrainean, ţările membre NATO – în special Germania – şi-au reafirmat acest angajament.