Românii din Valea Timocului, afectați de explotarea minieră din zona orașului Bor, cer ajutorul Bucureștiului și Bruxelles-ului

Românii din Valea Timocului (Serbia) afectaţi de exploatarea minieră din zona oraşului Bor, unde compania chineză Zi Jin extrage zăcăminte de cupru şi aur din 2018, au lansat un protest, joi, la Craiova, prin care solicită sprijin din partea autorităţilor din România, Serbia şi Uniunii Europene, transmite Agerpres.
AGERPRES - joi, 15 feb. 2024, 21:50
Românii din Valea Timocului, afectați de explotarea minieră din zona orașului Bor, cer ajutorul Bucureștiului și Bruxelles-ului

Aceştia susţin că pe lângă problemele de poluare au probleme legate de exproprieri abuzive, pentru că reprezentanţii companiei chineze le iau fără niciun drept casele, pământurile şi pădurile pentru care nu le plătesc nimic.

„La Bor se exploatează aurul şi cuprul de 124 de ani. Din 2018, mina de la Bor a fost cumpărată de firma chineză Zi Jin, o firmă de stat din China, şi de atunci au început marile probleme. Noi am avut şi în trecut probleme cu ecologia în zonă, pentru că la Bor pe lângă minele din zonă avem şi o topitorie, însă acum s-a renovat şi nu mai poluează aerul atât de mult, dar în zonă pământul şi apa nu mai pot fi folosite din păcate pentru agricultură. Avem cel mai poluat râu din Europa, se numeşte râul Borului, care se varsă în Timoc şi din Timoc se varsă în Dunăre, aşa că şi Dunărea este afectată şi ţările care sunt lângă Serbia: Bulgaria şi România simt poluare care vine de la Bor”, a spus, joi, la Craiova, Predrag Balasevic, reprezentant al românilor din Valea Timocului, preşedintele Partidului Neamul Românesc din Serbia.

El a afirmat că firma chineză „nu respectă nicio lege din Serbia”, printr-un minerit necontrolat.

„Pe lângă poluare, avem probleme din cauza politicii pe care o aduc chinezii printr-un minerit necontrolat. Deci ei nu respectă nicio lege din Serbia: deschid noi cariere, intră pe pământul oamenilor fără o aprobare din partea instituţiilor sârbeşti, iar oamenii sunt nevoiţi să dea în judecată această firmă, dar având în vedere situaţia juridică din Serbia, procesele durează foarte mult. Deci se intră pe pământ, li se ia fără a le plăti ceva pentru casele lor, pentru pământurile lor, pentru pădurile lor. Serbia are o lege prin care firmele străine pot să facă exproprierea terenului. Este o lege unică în Europa. Statul sârb, instituţiile locale, primăria nu fac nimic pentru a sprijini aceşti oameni”, a subliniat Predrag Balasevic.

Acesta a menţionat că de două săptămâni oamenii dintr-un sat au blocat un drum pentru a nu mai da voie utilajelor şi camioanelor să treacă prin satul lor, „pentru că au distrus tot”, iar un studiu al Institutului de Sănătate de la Belgrad a arătat că toate tipurile de cancer sunt de până la zece ori mai multe în această zonă decât media în Serbia.

„Deci oamenii sunt bolnavi, li se distruge tot, inclusiv sănătatea. Se încalcă şi Constituţia Serbiei, iar noi cerem un ajutor de la instituţiile româneşti, pentru că strigătul la Belgrad care a fost trimis de mai multe ori nu a fost auzit. Nu s-a reacţionat, prin acest protest cerem să se reacţioneze. Serbia este pe un drum spre UE, dar nu respectă nişte drepturi elementare când este vorba de minorităţi, ecologie, justiţie, drepturile omului. Bucureştiul ar trebui să aibă grijă mai mare faţă de o comunitate care este aici, lângă graniţa cu România, care nu are drepturi elementare. Dar noi suntem într-o situaţie unde fizic nu mai putem trăi pe pământul nostru”, a declarat Predrag Balasevic în cadrul unei dezbateri pe această temă organizată la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova.

Românii din Valea Timocului au lansat, joi, un protest pe care îl vor trimite presei, instituţiilor româneşti, instituţiilor sârbeşti şi Uniunii Europene legat în special de situaţia celor care trăiesc în zona oraşului Bor, unde locuiesc de secole şi care acum sunt nevoiţi să plece din cauza exploatării miniere a firmei chineze.

„În Valea Timocului trăiesc români, este o comunitate destul de mare, în jur de 300.000 de români trăiesc în 154 de sate pur româneşti, 46 de localităţi mixte. Este o comunitate mare, care încă nu are dreptul să înveţe în limba română la şcoală, nu avem mass media în limba română, când este vorba de biserică, aceasta cu greu funcţionează şi lucrează în Timoc, unde sunt preoţi care greu îşi desfăşoară activitatea preoţească. De ce este situaţia aşa? Este o întrebare bună, la care nici în ziua de azi nu avem un răspuns concret de la statul sârb. De ce o comunitate care a fost loială statului sârb se află în această situaţie? Noi suntem singura minoritate naţională din Serbia care a constituit Serbia modernă împreună cu sârbii, am fost alături de ei de fiecare dată când au luptat în toate războaiele. Românii din Timoc au ajutat statul în care au fost şi drept recompensă nu am primit drepturile de la stat nici până azi. Pe lângă problema identitară, azi avem o problemă nouă, care este foarte acută: suntem nevoiţi să ne mutăm de pe pământul nostru şi mulţi români din zona noastră pleacă în alte colţuri ale Serbiei sau pleacă în afara Serbiei”, a mai spus reprezentantul comunităţii românilor din Valea Timocului.

Sursa foto: Im-mining.com

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...