„Egiptul dezminte categoric relatările unor mass-media internaţionale despre pregătirile Egiptului de a construi unităţi care să-i găzduiască pe fraţii palestinieni în zona adiacentă graniţei egiptene cu Fâşia Gaza, în cazul deplasării lor forţate ca urmare a agresiunii sângeroase împotriva lor în Fâşie”, a afirmat Rashwan într-un comunicat de presă.
Ziarul Wall Street Journal (WSJ), precum şi alte mass-media internaţionale, care au citat oficiali egipteni şi analişti de securitate, au relatat vineri că Egiptul construieşte un zid uriaş de beton la graniţa sa cu enclava palestiniană pentru a stăvili o posibilă ”avalanşă” de palestinieni care fug din calea bombardamentelor israeliene.
Potrivit WSJ, autorităţile egiptene înconjoară o zonă amplă din deşertul Sinai, în nord-estul Egiptului, cu peste 20 de kilometri pătraţi de ziduri mari de beton în apropierea graniţei cu Gaza, pentru a întări securitatea ţării în eventualitatea în care „un număr mare de locuitori din Gaza reuşesc să intre” dacă Israelul declanşează o ofensivă în sudul Fâşiei, în oraşul de graniţă Rafah.
În lumina acestor informaţii, purtătorul de cuvânt egiptean a indicat în comunicat că acest zid „era deja gata cu mult înainte de izbucnirea conflictului şi a crizei actuale”, care a început la 7 octombrie 2023 după un atac brutal al grupării islamiste palestiniene Hamas asupra sudului Israelului.
Potrivit lui Rashwan, este vorba despre „o zonă tampon şi de ziduri”, pe care el a calificat-o drept o procedură care este adoptată „de orice ţară din lume pentru a menţine securitatea graniţelor sale şi suveranitatea asupra teritoriilor sale”.
El a subliniat că poziţia Egiptului a fost foarte clară de la bun început şi anunţată „de zeci de ori de către preşedintele egiptean Abdel Fattah al Sisi, şi anume „respingerea totală şi ireversibilă a oricărei strămutări forţate sau voluntare a fraţilor palestinieni din Fâşia Gaza, în special spre ţinuturile egiptene”.
Această strămutare forţată „ar provoca o lichidare a chestiunii palestiniene şi o ameninţare directă la adresa suveranităţii şi securităţii naţionale egiptene”.
Rashawn a remarcat că Egiptul a fost la fel de clar în a sublinia că aceasta este o „linie roşie” pentru ţară şi că autorităţile de la „Cairo au mijloacele pentru a o soluţiona imediat şi eficient”.
El a adăugat că „Egiptul, cu poziţia sa declarată şi directă, nu poate lua nicio măsură sau să facă un demers pe teritoriul său care să fie în contradicţie cu această poziţie şi să lase impresia – promovată în mod fals de unii – că participă la infracţiunea de strămutare avută în vedere de unele tabere israeliene”.
De altfel, purtătorul de cuvânt a subliniat că ceea ce susţin aceste tabere israeliene, fără a se referi la cineva anume, este „o gravă crimă de război”.
„Egiptul nu poate participa la aşa ceva şi va face tot ce este necesar pentru a o opri şi a-i împiedica pe cei care intenţionează să o comită să o pună efectiv în aplicare”, a spus Rashwan.