Fermierii polonezi îşi amplifică protestele cu o blocadă totală a frontierei cu Ucraina

Fermierii polonezi îşi vor amplifica marţi protestele la frontiera cu Ucraina, blocând aproape tot traficul în ceea ce spun ei că este o încercare de a-şi salva mijloacele de existenţă, dar despre care Kievul afirmă că îi dăunează efortului de război, relatează Reuters.
AGERPRES - mar, 20 feb. 2024, 11:44
Fermierii polonezi îşi amplifică protestele cu o blocadă totală a frontierei cu Ucraina

Fermieri din Europa demonstrează împotriva constrângerilor impuse de măsurile Uniunii Europene pentru a combate schimbările climatice, precum şi contra costurilor în creştere şi a ceea ce, potrivit lor, reprezintă o concurenţă neloială din străinătate, în special din Ucraina.

Va avea loc „blocarea totală a întregului trafic la punctele de trecere a frontierei”, a declarat Adrian Wawrzyniak, purtător de cuvânt al sindicatului fermierilor Solidaritatea.

Wawrzyniak a afirmat că, în timp ce ajutorul militar va fi permis, traficul de pasageri va fi blocat, nu doar camioanele. El a adăugat că vor fi blocaje în porturi şi pe autostrăzi.

Kievul apreciază că exporturile sale agricole prin Europa de Est nu au afectat pieţele UE. Pe măsură ce exasperarea faţă de o serie de proteste ale fermierilor şi camionagiilor în Polonia creşte, transportatorii ucraineni anunţă că au planificat un protest paşnic non-stop la trei puncte de trecere deja blocate de fermierii polonezi.

Într-un comentariu adresat agenţiei de presă Ukrinform, reprezentantul lor a declarat că ei vor controla mişcările la punctele de trecere, împiedicând camioanele poloneze să ocolească coada generală. Protestul este programat să dureze până pe 15 martie.

Ucraina afirmă că blocadele îi afectează capacitatea de apărare şi ajută obiectivelor Rusiei.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că situaţia de la graniţă demonstrează „erodarea solidarităţii în fiecare zi”.

El a adăugat că doar 5% din exporturile agricole ale Ucrainei au trecut prin graniţa cu Polonia, apreciind că acest caz este mai mult despre politică decât despre cereale.

„Avem nevoie de decizii comune, decizii raţionale, pentru a rezolva această situaţie. Deciziile luate de noi şi de polonezi, în primul rând, şi de toţi cei din Europa cărora le pasă de soarta Europei”, a adăugat el.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la începutul acestei luni a fost decizia grupului austriac de a pune sub......
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" ...
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale ...
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...