Moody’s coboară ratingul Ucrainei la „Caa2”, cu perspectivă negativă, din cauza tensiunilor sociale

Moody's a coborât ratingul de credit al Ucrainei de la "Caa1" la "Caa2", cu perspectivă negativă, din cauza escaladării tensiunilor sociale şi politice din ţară, care generează riscul apariţiei unei crize administrative severe şi incertitudinii politice pe termen lung.
Economica.net - Dum, 02 feb. 2014, 15:16
Moody's coboară ratingul Ucrainei la

Un alt factor care a influenţat decizia Moody’s este creşterea puternică a cererii de valută, în special din partea populaţiei, având în vedere impactul crizei politice asupra monedei naţionale, se arată într-un comunicat al agenţiei de rating.

Hryvna ucraineană, al cărui curs este stabilit în consiliul monetar, a închis vineri în scădere cu 1,8%, la 8,6175 unităţi pe dolari, şi s-a depreciat în luna ianuarie cu 4,4%, cea mai proastă evoluţie din august 2009, potrivit Bloomberg.

Randamentele obligaţiunilor ucrainene în dolari cu maturitatea în iunie au crescut vineri pe piaţa secundară cu peste un punct procentual, la 14,7%, cel mai ridicat nivel de la jumătatea lunii decembrie, după ce au înregistrat scăderi la jumătatea săptămânii, în urma demisiei premierului Mikola Azarov.

Ratingul Ucrainei este afectat, potrivit Moody’s, şi de incertitudini legate de predictibilitatea sprijinului financiar extern din partea Rusiei.

Perspectiva negativă atribuită ratingului este determinată de riscul persistent al unei crize de lichiditate în valută, chiar şi în cazul în care împrumutul de la Rusia urmează să fie distribuit conform planului. Astfel, Moody’s consideră că este puţin probabil ca guvernul Ucrainei să aibă posibilitatea de a aborda în mod eficace problemele structurale ale economiei.

Rusia a distribuit în luna decembrie o primă tranşă, de 3 miliarde de dolari, din finanţarea externă de 15 miliarde de dolari oferită guvernului la un cupon de 5%, împreună cu o reducere a preţului la gaze, pentru a abandona semnarea unui tratat de asociere cu UE.

Moody’s consideră că plata viitoarelor tranşe din partea Rusiei este incertă.

Mărimea pachetului de finanţare este similară cu suma vizată de Ucraina în timpul negocierilor anterioare cu FMI, care ar fi fost condiţionate de flexibilizarea cursului de schimb valutar, liberalizarea preţului la gaze pentru populaţie şi consolidarea fiscală, notează Moody’s.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...