Fondul European de Investiții (FEI) și BT Microfinanțare IFN (BT Mic) au semnat un angajament pentru majorarea garanției InvestEU care acoperă un portofoliu suplimentar de credite de până la 714 milioane de lei pentru 10.000 de afaceri mici. Obiectivul majorării garanției este continuarea creșterii accesului la finanțare pentru afacerile mici din toate domeniile de activitate, în special pentru cele cu o cifră de afaceri anuală mai mică de 1 milion de lei.
Acordul inițial cu BT Mic a fost semnat în septembrie 2022 și a fost primul angajament InvestEU din România, având ca obiectiv susținerea finanțării unui portofoliu de 500 de milioane de lei și 7.500 de microîntreprinderi. Acesta a fost implementat cu succes pentru peste 5.000 de antreprenori, BT Mic fiind primul creditor pentru 75% din aceștia, ceea ce arată focusul companiei pe incluziunea financiară. Peste 20% dintre microîntreprinderile finanțate sunt firme nou înființate, cu mai puțin de 12 luni de activitate.
Marjut Falkstedt, director executiv FEI, declară: „Instrumentele europene de microfinanțare sunt eficiente în ceea ce privește îmbunătățirea accesului la resurse financiare pentru acei actori economici care au cea mai mare nevoie. Din acest motiv, FEI reînnoiește colaborarea cu BT Mic prin intermediul InvestEU. Parteneriatul nostru urmărește consolidarea capacității de a servi sectorul microîntreprinderilor din România.”
Cristina Sindile, director general BT Mic, afirmă: „Dublarea valorii angajamentului de garantare InvestEU la doar un an și jumătate de la semnarea contractului inițial ne arată atât nevoia crescută de susținere a afacerilor mici, cât și determinarea noastră de a finanța responsabil aceste business-uri. Drept urmare, împreună cu FEI vom facilita accesul la finanțare pentru încă 10.000 de antreprenori.”