Potrivit ministrului, cifrele pentru luna ianuarie indică 2 milioane de recipiente primite în sistem, din cele 200 de milioane de ambalaje din PET, sticlă sau aluminiu puse pe piaţă în luna ianuarie, aferente Sistemului Garanţie-Returnare, scrie Agerpres.
„Din momentul în care punem pe piaţă un ambalaj şi până când revine în fabrica de reciclare durează aproximativ patru luni, pentru că produsul poate sta în depozitele producătorului, distribuitorului, magazinului şi ulterior la consumator. (…) Vom putea spune că sistemul este eficient sau ineficient peste 4-5 luni, când cele 200 de milioane de ambalaje puse pe piaţă în luna ianuarie se vor întoarce în fabricile de reciclare. În lunile mai sau iunie vom putea trage concluziile”, a spus Fechet la Senat.
Ministrul Mediului a participat marţi la şedinţa Comisiei de mediu din Senat.
Sistemul de Garanţie-Returnare a devenit funcţional în România începând din 30 noiembrie 2023, ocazie cu care ţara noastră va deţine al doilea cel mai mare sistem de acest fel din Europa, după Germania, din punct de vedere al numărului de ambalaje procesate.
Clienţii care plătesc o garanţie de 50 de bani atunci când cumpăra o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) pot să returneze ambalajul la unul dintre punctele de returnare organizate de către comercianţi, ocazie cu care vor primi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi condiţionaţi de prezentarea bonului fiscal.