Directorul general al CFR Marfă, Dragoş-Alexandru Drăghici, a murit

Directorul general al CFR Marfă, Dragoş-Alexandru Drăghici, a încetat din viaţă, duminică, la Spitalul Elias din Capitală, unde se afla internat din 28 ianuarie, după ce a suferit un atac cerebral, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanţii unităţii sanitare.
Economica.net - Dum, 02 feb. 2014, 18:06
Directorul general al CFR Marfă, Dragoş-Alexandru Drăghici, a murit

Decesul s-a produs la ora 18.30, diagnosticul medicilor fiind hematom intracerebral cu evoluţie severă, a precizat managerul Spitalului Elias, prof. dr. Doina Dimulescu.

Drăghici a fost operat de urgenţă la Elias, în 29 ianuarie, pentru evacuarea hematomului cerebral şi oprirea sângerării.

După operaţie, directorul general al CFR Marfă a fost dus în secţia de Anestezie şi Terapaie Intensivă, în comă şi cu protezare ventilatorie, preciza, în 30 ianuarie, managerul spitalului.

Numele directorului CFR Marfă apare în dosarul în care Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), a fost arestat preventiv, fiind acuzat de cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia.

Dragoş-Alexandru Drăghici, jurist de profesie, a fost numit director general la CFR Marfă în februarie 2013. El lucrase anterior în managementul unor companii naţionale şi multinaţionale.

Te-ar mai putea interesa și
Constructorii auto europeni merg la Paris pentru a-şi prezenta modelele electrice ieftine
Constructorii auto europeni merg la Paris pentru a-şi prezenta modelele electrice ieftine
Mult timp principalii constructori auto europeni au profitat de Salonul auto de la Paris pentru a-şi prezenta cele mai noi tehnologii şi designuri, însă la ediţia din acest an tema va fi una......
Vladimir Putin este deschis unui dialog cu cancelarul german, anunță Kremlinul
Vladimir Putin este deschis unui dialog cu cancelarul german, anunță Kremlinul
Preşedintele rus Vladimir Putin este deschis unui dialog cu cancelarul german Olaf Scholz, a declarat duminică purtătorul ...
Marea Britanie anunţă o nouă strategie industrială. Sunt vizate opt sectoare
Marea Britanie anunţă o nouă strategie industrială. Sunt vizate opt sectoare
Guvernul laburist britanic a anunţat duminică lansarea unei Strategii Industriale destinate impulsionării creşterii, ...
Grupul chinez Chery fabrică maşini în Rusia, în fostele fabrici ale Volkswagen şi Mercedes
Grupul chinez Chery fabrică maşini în Rusia, în fostele fabrici ale Volkswagen şi Mercedes
Producătorul auto chinez Chery a început asamblarea maşinilor în Rusia, pentru a le vinde în această ţară, la trei ...