Netanyahu dezvăluie planul pentru Gaza post-război – un teritoriu fără arme şi cu securitate israeliană

Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a făcut public joi seara, pentru prima dată la patru luni şi jumătate de la începerea războiului din Fâşia Gaza, planul său pentru "ziua de după" conflict, în care a prezentat o enclavă palestiniană demilitarizată, cu securitate dependentă de Israel şi fără Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNRWA), relatează DPA şi EFE.
AGERPRES - vin, 23 feb. 2024, 12:24
Netanyahu dezvăluie planul pentru Gaza post-război - un teritoriu fără arme şi cu securitate israeliană

Netanyahu şi-a prezentat planul în faţa cabinetului său de securitate, a relatat joi seara târziu publicaţia The Times of Israel, potrivit căreia acest plan prevede controlul deplin al armatei israeliene asupra întregii enclave.

În documentul supus joi seară aprobării cabinetului de război şi publicat vineri de biroul premierului, Netanyahu a reamintit obiectivele pe termen scurt ale campaniei militare în Gaza: distrugerea capacităţilor militare şi a infrastructurii guvernamentale atât ale Hamas, cât şi ale Jihadului Islamic, eliberarea ostaticilor şi împiedicarea ca Fâşia Gaza să devină din nou o ameninţare.

Pe termen mediu, el a anunţat o Fâşie Gaza în care Israelul îşi va menţine libertatea operaţiunilor militare „fără limită de timp”, cu un perimetru de securitate la linia de demarcaţie şi controlul israelian al frontierei dintre Gaza şi Egipt pentru a preveni reapariţia „elementelor teroriste în Fâşia Gaza”.

De asemenea, Israelul afirmă că va menţine controlul de securitate asupra Cisiordaniei şi a Fâşiei Gaza, în timp ce în enclavă „va exista o demilitarizare completă”, dincolo de ceea ce este necesar pentru a menţine legea şi ordinea.

Cu privire la viitoarea administraţie în Fâşia Gaza, documentul afirmă vag că acesta va fi condusă de „funcţionari locali” cu „experienţă administrativă”, nişte persoane care să nu aibă legături cu „ţări sau entităţi care sprijină terorismul”.

Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP), care guvernează în Cisiordania, nu este menţionată explicit în acest plan, conform The Times of Israel. Cu toate acestea, implicarea sa în viitoarea administrare a Fâşiei Gaza nu este exclusă, conform ziarului citat.

Planul mai conţine un „program cuprinzător” a ceea ce numeşte deradicalizare a instituţiilor religioase şi educaţionale din enclavă, cu ajutorul altor ţări arabe.

În Fâşia Gaza de după război nu va mai exista UNRWA, „ai cărei colaboratori au fost implicaţi în masacrul din 7 octombrie” 2023, se afirmă în text, în pofida lipsei de dovezi concludente în acest sens de când Israelul a lansat această acuzaţie împotriva unui număr de angajaţi ai UNRWA la sfârşitul lunii ianuarie.

„Israelul va depune eforturi pentru a stopa activităţile UNRWA în Fâşia Gaza şi pentru a le înlocui cu agenţii internaţionale de ajutor responsabile”, menţionează documentul.

Acest plan se bazează în mare parte pe principiile pe care Netanyahu le-a exprimat în mod repetat de la începutul războiului în Fâşia Gaza, la 7 octombrie. Dar este pentru prima oară când au fost prezentate în mod oficial cabinetului, remarcă The Times of Israel.

SUA sprijină o Autoritate palestiniană reformată condusă de preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, şi doreşte ca aceasta să preia din nou controlul asupra Fâşiei Gaza. Israelul respinge însă o astfel de variantă, acuzând ANP de susţinerea terorismului, notează DPA.

Cu toate acestea, Netanyahu a respins până acum şi cererile unora dintre miniştrii de extremă-dreaptă din cabinetul său privind o relocarea israeliană în Fâşia Gaza după încheierea războiului.

Ca principal aliat al Israelului, SUA sunt în favoarea unei soluţii cu două state care să prevadă coexistenţa paşnică a Israelului şi a unui viitor stat palestinian.

Chiar şi în eventualitatea unui acord cu palestinienii, Israelul cere un control militar cuprinzător asupra tuturor teritoriilor palestiniene.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...