Burduja: Romgaz repornește programul de foraj de la Caragele. Investiția în acest zăcământ va fi de 1 miliard de lei până în 2027

Neptun Deep este în grafic pentru începerea producţiei în 2027, iar Romgaz reporneşte, prin forţe proprii, programul de foraj în perimetrul Caragele, după ani de blocaje, a afirmat sâmbătă ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în cadrul unei vizite de lucru la Caragele, transmite Agerpres.
AGERPRES - sâm, 24 feb. 2024, 13:55
Burduja: Romgaz repornește programul de foraj de la Caragele. Investiția în acest zăcământ va fi de 1 miliard de lei până în 2027

Potrivit unui comunicat al ministerului, proiectul Caragele este cea mai importantă investiţie onshore din portofoliul de explorare al companiei SNGN Romgaz S.A. şi are deja un aport important la producţia naţională de hidrocarburi.

În cadrul vizitei, Sebastian Burduja a subliniat importanţa proiectului Caragele, probabil cea mai mare descoperire onshore în sectorul hidrocarburilor din România în istoria recentă, având un rol esenţial în consolidarea independenţei energetice a ţării. „România are gaze şi românii trebuie să beneficieze de ele!”, a mai spus demnitarul.

Conform sursei citate, ministrul Energiei a vizitat sonda 76 Rosetti, programată să aibă în luna iunie o adâncime de 5.000 metri.

„De la începutul mandatului meu, am stabilit cu echipa de conducere a Romgaz, cu Directorul General Răzvan Popescu, să punem pe primul loc investiţiile, mai ales Neptun Deep şi Caragele. Astăzi, Neptun Deep e în grafic pentru începerea producţiei în 2027, iar Romgaz reporneşte, iată, prin forţe proprii, programul de foraj în perimetrul Caragele, după ani de blocaje. Am vizitat astăzi Sonda 76 Rosetti. Romgaz se bazează aici pe antreprenorul român Foraj Sonde Craiova, cu tehnologie 100% românească şi ingineri români cu mare experienţă. Deja au avansat peste 1.500 de metri în doar două săptămâni, lucrarea fiind în avans faţă de graficul asumat. În iunie se va ajunge la peste 5000 de metri. Dacă toate datele se confirmă, producţia va începe efectiv în 24 de luni”, a declarat ministrul Energiei.

Potrivit acestuia, investiţia doar în aceasta sondă depăşeşte 100 de milioane de lei, iar investiţia totală la Caragele va fi de peste 1 miliard de lei până în 2027.

„Le-am cerut colegilor de la Romgaz să menţină un ritm accelerat de lucru. Managementul companiei şi cel de proiect mi-au confirmat că s-a făcut un progres important şi s-au angajat să ţină tempoul. Cu siguranţă, este un obiectiv de importanţă strategică pentru România. Datele legate de valoarea rezervelor vor putea fi confirmate pe parcursul perioadei următoare, acesta fiind şi obiectivul etapei de explorare la mare adâncime. Din evaluările disponibile la acest moment, putem fi optimişti că discutăm într-adevăr despre un potenţial semnificativ, cu o contribuţie majoră la independenţa energetică a României. România are resurse şi românii trebuie să beneficieze de ele!”, a mai spus Sebastian Burduja.

Conform comunicatului, Ministerul Energiei şi Romgaz sunt hotărâte să continue în ritm accelerat dezvoltarea perimetrului Caragele, luându-şi angajamentul ferm pentru consolidarea independenţei energetice a României şi a securităţii energetice regionale.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...