CEO-ul grupului Blackstone Stephen Schwarzman, cea mai mare firmă de investiții de capital din lume, a încasat 896,7 milioane de dolari în 2023 din salariu și dividende

Stephen Schwarzman, directorul general al gigantului american Blackstone, cea mai mare companie de investiții alternative din lume, a primit 896,7 milioane de dolari în salarii și dividende anul trecut, o scădere cu 29% față de câștigul său record din 2022, potrivit unui dosar al Comisiei de Bursă și Valori Mobiliare (SEC) publicat vineri, relatează Reuters. transmite Agerpres.
Cristian Negrei - sâm, 24 feb. 2024, 14:38
CEO-ul grupului Blackstone Stephen Schwarzman, cea mai mare firmă de investiții de capital din lume, a încasat 896,7 milioane de dolari în 2023 din salariu și dividende

Schwarzman a strâns în 2022 peste 1,26 de miliarde de dolari din salariu și dividende, inclusiv peste 1 miliard de dolari în dividende din acțiunile sale de la Blackstone, cea mai mare firmă de capital privat din lume.

Pentru 2023, plățile de dividende au reprezentat 777 de milioane de dolari din totalul realizat de Schwarzman. El a primit, de asemenea, o compensație de 119,8 milioane de dolari, în scădere cu 53% față de cele 253,1 milioane de dolari pe care le-a primit în 2022, potrivit dosarului de la SEC.

Schwarzman deține aproximativ 231,9 milioane de acțiuni ale Blackstone, iar compania a plătit un dividend anual de 3,35 de dolari pe acțiune, se arată în dosar.

Blackstone nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii transmise de Reuters.

Luna trecută, Blackstone a raportat o creștere cu 4% a câștigurilor sale distribuibile în trimestrul patru din 2023, deoarece a încasat mai multe active din imobiliare, credit și fonduri speculative.

Câștigurile distribuibile, care reprezintă numerar folosit pentru a plăti dividende acționarilor, au crescut la aproape 1,4 miliarde de dolari în cele trei luni până la 31 decembrie, față de 1,3 miliarde de dolari cu un an mai devreme.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...