Șeful Stellantis Carlos Tavares susține că nu este împotriva interzicerii vânzării de motoare cu ardere internă în UE începând din 2035

Constructorul auto franco-italiano-german Stellantis dorește să fie menținut obiectivul Uniunii Europene de a interzice vânzarea de mașini noi pe benzină și diesel începând cu 2035, a declarat CEO-ul Carlos Tavares într-un interviu acordat publicației germane Welt, publicat sâmbătă, transmite Reuters.
Cristian Negrei - sâm, 24 feb. 2024, 16:20
Șeful Stellantis Carlos Tavares susține că nu este împotriva interzicerii vânzării de motoare cu ardere internă în UE începând din 2035

Comentariile lui Tavares vin într-o perioadă în care politicienii și oamenii din industria auto au susținut că e posibilă o schimbare mai la dreapta a compenenței Parlamentul European după alegerile din iunie, în urma căreia s-ar putea ajunge la o revizuire sau retragere a interdicției.

„Nu sunt în niciun fel împotriva interzicerii motoarelor cu ardere în 2035. Susțin această cerință”, a spus Tavares, citat de Reuters.

„Dar trebuie să fii pragmatic pentru a face tranziția”, a adăugat el. „În caz contrar, dogmatismul va eșua în fața realității și această tranziție va fi foarte costisitoare pentru contribuabil și nu neapărat eficientă pentru planetă”.

Regulile emblematice, aprobate de parlamentarii UE în februarie 2023, cer ca până în 2035 producătorii de automobile să obțină o reducere cu 100% a emisiilor de CO2 de la mașinile noi vândute, ceea ce ar face imposibilă vânzarea de vehicule noi alimentate cu combustibili fosili în cele 27 de țări al blocului comunitar.

Cu toate acestea, subvențiile rămân necesare pentru a îndeplini cu succes acest obiectiv, deoarece tehnologia rămâne prea scumpă, a spus Tavares.

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...