Emirul Qatarului se angajează să investească 10 miliarde de euro în Franţa

Emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al-Thani, a semnat marţi, în prima zi a vizitei sale de stat în Franţa, un acord privind angajamentele de investiţii ale Qatarului în valoare de 10 miliarde de euro în economia franceză la orizontul anilor 2030, notează AFP.
AGERPRES - mie, 28 feb. 2024, 08:45
Emirul Qatarului se angajează să investească 10 miliarde de euro în Franţa

„Am semnat un plan ambiţios de investiţii de 10 miliarde de euro”, a anunţat preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, în cursul schimbului de toasturi cu oaspetele său, la deschiderea dineului oferit în cinstea sa la Palatul Elysée.

„Aceste investiţii vor consolida parteneriatele strategice dintre cele două ţări”, a subliniat emirul. Acestea vor viza sectoare precum tranziţia energetică, semiconductoarele, industria aerospaţială, inteligenţa artificială, industria digitală, sănătatea şi cultura.

Această primă vizită de stat a unui emir al Qatarului în ultimii 15 ani în Franţa, şi prima pentru Tamim bin Hamad Al-Thani, un vorbitor perfect al francezei, de la urcarea sa la tron în 2013, este o „imensă onoare pentru Franţa”, a adăugat Emmanuel Macron.

„Ţara dumneavoastră este o ţară prietenă a Franţei, un partener loial, strategic, pe care ştie că poate conta în situaţii dificile”, a adăugat preşedintele francez, reamintind agenda comună de „apărare şi securitate” pe care cele două state sunt „pe cale să o consolideze” sau în „lupta împotriva terorismului”.

 

Te-ar mai putea interesa și
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat miercuri pe Mario Iorgulescu la opt ani şi opt luni închisoare cu executare pentru ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului......
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
Sindicatul Liber Navalistul (SLN) îşi exprimă ferm dezacordul faţă de decizia administratorilor Damen Shipyards Mangalia ...
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile şi pensiunile din Poiana Braşov sunt ocupate aproape în întregime pe perioada vacanţei de iarnă, hotelierii ...
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația inițială e România
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația ...
Studiul de fezabilitate pentru proiectul cablului submarin prin Marea Neagră va fi gata în următoarele două luni, a declarat ...