Moody’s a îmbunătăţit perspectiva asociată ratingului Transelectrica, de la negativ la stabil

Agenţia de rating Moody's a schimbat perspectiva asupra ratingului Ba2 al Transelectrica de la 'negativ' la 'stabil', informează compania de transport al energiei electrice printr-un comunicat remis, marţi, AGERPRES.
Economica.net - mar, 04 feb. 2014, 16:14
Moody's a îmbunătăţit perspectiva asociată ratingului Transelectrica, de la negativ la stabil

Criteriile care au stat la baza evaluării agenţiei internaţionale de rating au avut în vedere diversificarea surselor de finanţare şi îmbunătăţirea lichidităţii companiei, dar şi ameliorarea performanţei financiare pe parcursul anului 2013.

Transelectrica a făcut un prim pas în acest sens prin lansarea emisiunii de obligaţiuni de la finalul anului trecut, fapt recunoscut nu doar de actorii din piaţă (brokeri, investitori şi acţionari) ca fiind un real succes, şi care a constituit argumentul decisiv pentru stabilizarea perspectivei de rating.

De asemenea, flexibilitatea în utilizarea fondurilor permite companiei respectarea programelor de investiţii şi refinanţarea unor obligaţii financiare bilanţiere în scopul optimizării structurii de finanţare şi diminuării riscurilor aferente fluctuaţiilor de cost şi volatilităţii monedei naţionale.

‘Siguranţa în funcţionare a Sistemului Energetic Naţional şi programul de investiţii majore, atât pentru creşterea capacităţii de interconexiune cu ţările vecine, cât şi pentru întărirea şi modernizarea Reţelei de Transport a energiei electrice, necesită un mix diferit de finanţare peste limitările datoriilor bancare accesibile pe baza activelor circulante. O eventuală retrogradare a rating-ului suveran nu va conduce în mod implicit la o acţiune similară la nivelul Transelectrica, conform aprecierilor Moody’s, fapt ce creează premisele continuării programului de diversificare a surselor de finanţare pentru atingerea obiectivelor asumate’, a declarat directorul companiei, Ştefan Doru-Bucătaru.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile de preluare a Commerzbank din Germania din cauza obiecțiilor ridicate......
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele ...