Transportatorii cer anularea măsurii de majorare a accizei la motorină

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită anularea măsurii de majorare a accizei la motorină, argumentând că ar putea aduce mai multe pierderi la buget de stat în condiţiile în care transportatorii români care efectuează operaţiuni de transport internaţional vor fi obligaţi să alimenteze în afara ţării.
Economica.net - mie, 05 feb. 2014, 08:52
Transportatorii cer anularea măsurii de majorare a accizei la motorină

‘În România, consumul anual de carburant este de aproximativ 7 miliarde litri, din care 5 miliarde litri motorină şi două miliarde litri benzină. În cazul în care statul va majora acciza cu 7 eurocenţi pe litrul de motorină, transportatorii români care efectuează operaţiuni de transport internaţional vor fi obligaţi să alimenteze în afara ţării, iar prin reorientarea alimentării a doar 13% din volumul actual de motorină vândut în România, se anulează orice câştig ipotetic al statului român’, se arată într-un comunicat.

Potrivit calculelor făcute de UNTRR, cei 7 eurocenţi în plus la acciza actuală, ar putea aduce statului 8,68 eurocenţi din acciză plus TVA pentru fiecare litru de motorină, matematic suma colectată suplimentar însumând circa 430 milioane euro, presupunând că se va menţine nivelul consumului de motorină nemodificat.

‘Realitatea indică faptul că aproximativ 70% din alimentările actuale ale transportatorilor internaţionali (români şi străini) de pe teritoriul României s-ar putea reorienta imediat în afara României ceea ce ar conduce la un impact dezastruos asupra bugetului statului român. De exemplu, un operator român care face transport internaţional cu 200 de camioane şi în prezent alimentează lunar 300.000 litri de motorină în România şi 300.000 litri de motorină în afara României, în cazul majorării accizei la motorină va alimenta lunar cel puţin 500.000 litri de motorină în afara României şi sub 100.000 litri de motorină în ţară’, arată UNTRR.

Transportatorii consideră că din cei aproximativ 5 miliarde litri de motorină alimentaţi în România anual, reorientarea unui volum de numai 13% spre alimentare în alte ţări va aduce în realitate pierderi de 65 eurocenţi/litru pentru statul român.

‘Prin pierderea întregii accize aplicate în prezent, de 330 euro/1000 litri, a majorării de 7 eurocenţi şi a TVA aferentă aplicată atât preţului motorinei, accizei cât şi majorării acesteia, statul român deşi, teoretic, ar beneficia virtual de încasări de aproximativ 430 milioane euro doar din majorarea accizei la motorină, în practică nu va încasa în valoare absolută mai mulţi bani. Va încasa mai mulţi bani în valoare unitară – pe fiecare litru de motorină vândut în România, însă în situaţia scăderii consumului de motorină cu mai mult de 13% în România, statul român va încasa mai puţini bani decât înainte de majorarea accizei’, subliniază UNTRR.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 13.000 membri, operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

Te-ar mai putea interesa și
România a avut cel mai semnificativ declin din UE al lucrărilor de construcţii, în octombrie – date Eurostat
România a avut cel mai semnificativ declin din UE al lucrărilor de construcţii, în octombrie – date Eurostat
Lucrările de construcţii au scăzut cu 0,8% în Uniunea Europeană şi au crescut cu 0,2% în zona euro în octombrie, comparativ cu perioada similară din 2023, în timp ce România a înregistrat......
Conducerea Șantierului Naval Damen Mangalia anunță disponibilizări semnificative
Conducerea Șantierului Naval Damen Mangalia anunță disponibilizări semnificative
Aproape 300 de angajaţi ai Șantierului Naval Damen Mangalia vor fi disponibilizaţi, a anunţat astăzi, 18 decembrie 2024, ...
Viaţă grea pentru români. Suntem campionii UE la inflaţie pentru a noua lună la rând
Viaţă grea pentru români. Suntem campionii UE la inflaţie pentru a noua lună la rând
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în noiembrie până la 2,5%, de la un nivel de 2,3% în octombrie, ...
Prelungirea plafonării tarifelor şi comisioanelor la RCA până la 31 martie reprezintă un risc de faliment pentru brokerii de asigurări – UNSICAR
Prelungirea plafonării tarifelor şi comisioanelor la RCA până la 31 martie reprezintă un risc de faliment pentru brokerii ...
Prelungirea plafonării comisionului de distribuţie şi îngheţarea preţurilor la poliţele RCA, până la 31 martie 2025, ...