Un judecător respinge un recurs al lui Trump după amenda sa de 355 de milioane de dolari

Un judecător din New York a respins miercuri o ofertă de garanţie de 100 de milioane de dolari adusă de Donald Trump pentru a acoperi mai puţin de o treime din amenda pentru fraudă financiară din cadrul imperiului său imobiliar la care a fost condamnat la mijlocul lui februarie, notează AFP.
AGERPRES - joi, 29 feb. 2024, 08:44
Un judecător respinge un recurs al lui Trump după amenda sa de 355 de milioane de dolari

Fostul preşedinte american a făcut apel luni împotriva hotărârii Curţii Supreme Civile a statului New York (o jurisdicţie de primă instanţă) din 16 februarie prin care l-a obligat să plătească 355 de milioane de dolari penalităţi financiare. Fără a socoti totalul dobânzii care se ridică la peste 100 de milioane de dolari.

Apelul introdus luni a vizat, de asemenea, interdicţia impusă lui Trump şi celor doi fii ai săi adulţi, Donald Jr. şi Eric, de a conduce afaceri în statul New York timp de trei şi, respectiv, doi ani.

În loc să garanteze suma integrală a amenzii, avocaţii lui Trump au depus miercuri un recurs la o altă instanţă – Secţia de apel a Curţii Supreme din New York – pentru a „depune o garanţie de 100 de milioane de dolari”, potrivit unui extras dintr-un document judiciar de aproape 1.800 de pagini făcut public.

Este garanţia pe care fostul preşedinte (2017-2021), care intenţionează să fie reales în noiembrie, o poate plăti în cazul în care recursul din 16 februarie, în faţa unei instanţe separate şi fără un nou proces, eşuează.

Dar la finalul zilei, un judecător de la secţia de apel a Curţii Supreme din New York, Anil Singh, a respins cererea de „suspendare temporară a executării hotărârii financiare” din 16 februarie.

Prin urmare, Trump va trebui să ofere o garanţie de plată a întregii amenzi.

Avocaţii lui Trump declaraseră că amenda impusă de judecătorul newyorkez Arthur Engoron la 16 februarie este „exorbitantă şi vexatorie”, iar „interdicţia generală” de a conduce afaceri în acest stat este „ilegală şi neconstituţională”, făcând „imposibilă asigurarea şi depunerea unui bon de garanţie complet”.

Judecătorul Engoron l-a obligat pe fostul preşedinte american să plătească amenzi de 354,86 milioane de dolari pentru fraudă financiară, iar fiecare dintre cei doi fii să plătească câte patru milioane de dolari.

Procuroarea generală a statului New York, Letitia James, a depus o plângere împotriva lui Donald Trump în octombrie 2022 şi l-a obligat, împreună cu Donald Jr., Eric şi grupul lor familial Trump Organization, la un proces civil pentru fraudă care s-a ţinut din octombrie până în ianuarie.

Ea a calculat ulterior că valoarea amenzii cu dobândă s-ar ridica la peste 450 de milioane de dolari. În contul său de X duminică, Letitia James a reevaluat această sumă la 464,8 milioane de dolari.

Pe reţeaua sa Truth Social, Donald Trump a susţinut în repetate rânduri că judecătorul Engoron că este „veros”, iar procuroarea generală „total coruptă”. Principalul favorit al primarelor republicane pentru alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie a denunţat încă o dată o „ingerinţă electorală”.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...