Oraşele Seul, Singapore şi Stockholm, clasate pe primele trei poziţii în acest raport, au demonstrat că respectă o serie de indicatori de dezvoltare socială, economică şi de mediu datorită investiţiilor constante direcţionate către IT&C.
Singapore, spre exemplu, este unul dintre cele mai agresive centre de inovaţie în zona soluţiilor de e-health, precum şi unul dintre cei mai importanţi promotori ai soluţiilor de administrare şi decongestionare a traficului. Seul, pe de altă parte, se remarcă prin modul în care utilizează soluţii IT&C pentru a reduce impactul vieţii urbane asupra mediului înconjurător.
Studiul arată şi că mai multe oraşe cum ar fi Sao Paulo sau New Delhi, au un potenţial extraordinar de a ajunge din urmă oraşe din ţări mai dezvoltate, profitând, pentru aceasta, de dezvoltarea unor parteneriate IT&C prin implicarea unor jucători din diferite zone de activitate.
Sao Paulo, în special, a primit diferite premii naţionale sau internaţionale pentru programele sale de e-incluziune. Aceste iniţiative scot în evidenţă conştientizarea, la nivel local, a nevoii de a îmbunătăţi abilitatea oamenilor de a utiliza soluţiile IT&C şi a rolului important pe care îl au aceste cunoştinţe în dezvoltarea viitoare a societăţii.