CGMB a alocat 23 de milioane de lei pentru renovarea a două clădiri rezidențiale și a decis să se asocieze cu CEC pentru consolidarea palatului fostei companii de asigurări Dacia

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, în şedinţa de joi, consolidarea seismică şi renovarea energetică a două clădiri rezidenţiale multifamiliale de pe Bulevardul Dacia şi Intrarea Al. Macedonski, cu investiţii de peste 23 de milioane de lei exclusiv TVA, dintre care peste 10 milioane de lei exclusiv TVA reprezintă fonduri din PNRR, iar restul de la bugetul local, transmite Agerpres.
AGERPRES - joi, 29 feb. 2024, 21:44
CGMB a alocat 23 de milioane de lei pentru renovarea a două clădiri rezidențiale și a decis să se asocieze cu CEC pentru consolidarea palatului fostei companii de asigurări Dacia

Consilierul municipal PSD Marius-Adrian Pavel i-a cerut demisia directorului Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, Răzvan Munteanu, căruia i-a atras atenţia că nu poate finaliza în doi ani lucrările la imobilul de pe Bulevardul Dacia.

„Domnule Munteanu, în altă ordine de idei, părerea mea proprie şi personală este că dumneavoastră ar trebui să vă daţi demisia, pentru că nu sunteţi în stare să faceţi absolut nimic. Faptul că astăzi ne spuneţi că veţi termina în doi ani de zile un imobil prin PNRR frizează absurdul. Din punctul meu de vedere, ar trebui să plecaţi din acea funcţie şi să lăsaţi fondurile astea, de care ar putea beneficia o şcoală – să spunem – din judeţul X. (…) Ştim cu toţii faptul că nu veţi face nimic”, a afirmat Marius-Adrian Pavel.

În replică, Răzvan Munteanu a spus că Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic se poate încadra în termenul prevăzut de leguitor în ceea ce priveşte finalizarea lucrărilor la clădirea de pe Bulevardul Dacia.

CGMB a mai aprobat acordul de parteneriat între municipalitate, prin Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic şi CEC Bank S.A., pentru realizarea proiectului de consolidare seismică şi creştere a performanţei energetice a unei clădiri de pe Strada Lipscani nr. 18-20 (palatul fostei societăți de asigurări Dacia).

Pentru consolidarea seismică şi eficientizarea energetică a imobilului a fost depusă o cerere în vederea obţinerii unei finanţări prin Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic de aproximativ 52,3 de milioane de lei cu TVA pentru categoriile de cheltuieli din devizul general considerate eligibile. Pentru lucrările considerate neeligibile în cadrul programului, în valoare de circa 6,7 de milioane de lei cu TVA, cofinanţarea se asigură de la bugetul local.

O parte a imobilului de pe Strada Lipscani nr. 18-20 se află în administrarea Muzeului Municipiului Bucureşti, potrivit hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 419 din 31 iulie 2019.

În acelaşi imobil funcţionează şi o sucursală a CEC Bank S.A. al cărei drept de proprietate privată este înscris într-o carte funciară emisă de Sectorul 3.

Având în vedere faptul că spaţiile ocupate de cele două proprietăţi se întrepătrund la nivelul subsolului şi parterului, iar o delimitare a acestora în vederea consolidării separate a părţilor de clădire nu este posibilă, imobilul trebuie tratat ca un tot unitar.

Pentru consolidarea seismică şi creşterea performanţei energetice a imobilului în cadrul Programului Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat se impune încheierea unui acord de parteneriat între municipalitate, prin Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, în calitate de lider de parteneriat, şi CEC Bank, în calitate de partener, ce va reglementa modalitatea de distribuire a cheltuielilor proiectului, respectiv participarea la finanţarea lui, pentru cheltuielile neeligibile, modalitatea de cooperare între parteneri, atât în timpul, cât şi ulterior implementării proiectului, pe durata operării obiectivului de investiţii.

Te-ar mai putea interesa și
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din luna septembrie a acestui an. ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...