Fostul director al Băncii Poştale a Greciei, arestat pentru fraudă la revenirea în ţară

Fostul director al Băncii Poştale a Greciei (Post bank/TT), căutat pentru rolul său într-un caz răsunător de fraudă, a fost arestat miercuri pe aeroportul din Atena, la întoarcerea sa din Turcia, informează AFP, citând surse judiciare.
Economica.net - joi, 06 feb. 2014, 07:26
Fostul director al Băncii Poştale a Greciei, arestat pentru fraudă la revenirea în ţară

Anguelos Filippidis urmează să fie transferat la Parchetul din Atena, potrivit aceloraşi surse.

El a fost arestat în luna ianuarie la Istanbul şi plasat în detenţie provizorie timp de trei săptămâni în virtutea unui mandat internaţional ca urmare a urmăririlor penale iniţiate împotriva sa de către justiţia greacă pentru împrumuturi negarantate în valoare de sute de milioane de euro, acordate unor oameni de afaceri în Grecia, între 2007-2013 .

Inculpatul neagă acuzaţiile, subliniind că împrumuturile au fost acordate în urma deciziilor luate în unanimitate de către consiliul de administraţie al băncii.

Douăzeci şi cinci de persoane în total sunt vizate în acest caz, printre care şi Anastassia Sakellariou, fostă şefă a Băncii Poştale, în prezent la conducerea Fondului de stabilitate financiară al Greciei.

Ancheta a fost declanşată după descoperirea unei găuri de 400 milioane de euro în conturile TT, care în 2013 a fost scindată în două entităţi, dintre care una, cu active sănătoase, a fost achiziţionată de Eurobank, în cadrul restructurării sectorului bancar elen, proces finalizat în vara lui 2013.

Prejudiciul adus băncii, potrivit procurorilor, se ridică la cel puţin 347 milioane de euro, conform agenţiei de presă RIA Novosti.

Mai multe anchete judiciare în cazuri de corupţie sunt în curs de desfăşurare în prezent în Grecia, unde guvernul subliniază angajamentul său de a lupta împotriva practicilor financiare frauduloase, care au costat scump ţara lovită de criza datoriilor.

Te-ar mai putea interesa și
Constructorii auto europeni merg la Paris pentru a-şi prezenta modelele electrice ieftine
Constructorii auto europeni merg la Paris pentru a-şi prezenta modelele electrice ieftine
Mult timp principalii constructori auto europeni au profitat de Salonul auto de la Paris pentru a-şi prezenta cele mai noi tehnologii şi designuri, însă la ediţia din acest an tema va fi una......
Vladimir Putin este deschis unui dialog cu cancelarul german, anunță Kremlinul
Vladimir Putin este deschis unui dialog cu cancelarul german, anunță Kremlinul
Preşedintele rus Vladimir Putin este deschis unui dialog cu cancelarul german Olaf Scholz, a declarat duminică purtătorul ...
Marea Britanie anunţă o nouă strategie industrială. Sunt vizate opt sectoare
Marea Britanie anunţă o nouă strategie industrială. Sunt vizate opt sectoare
Guvernul laburist britanic a anunţat duminică lansarea unei Strategii Industriale destinate impulsionării creşterii, ...
Grupul chinez Chery fabrică maşini în Rusia, în fostele fabrici ale Volkswagen şi Mercedes
Grupul chinez Chery fabrică maşini în Rusia, în fostele fabrici ale Volkswagen şi Mercedes
Producătorul auto chinez Chery a început asamblarea maşinilor în Rusia, pentru a le vinde în această ţară, la trei ...