Aktor a început forajul primului tunel de pe tronsonul de cale ferată Brașov-Sighișoara (VIDEO)

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană iar contractul a fost semnat de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA cu Asocierea Aktor SA – Alstom Transport SA – Arcada Company.
Ion Dobreanu - mar, 05 mart. 2024, 17:32
Aktor a început forajul primului tunel de pe tronsonul de cale ferată Brașov-Sighișoara (VIDEO)

Compania de construcții Aktor a început forarea tunelurilor ce vor străpunge două dealuri masive din zonă, în cadrul proiectului de reabilitare a liniei de cale ferată Brașov – Simeria, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulația cu viteză maximă de 160 km/h, secțiunea Brașov – Sighișoara, subsecțiunea 2 Apața – Cața.

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană iar contractul a fost semnat de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA cu Asocierea Aktor SA – Alstom Transport SA – Arcada Company.

La ceremonia pentru marcarea startului oficial al forajului la primul tunel au participat Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, Secretarul de Stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Ionuț Săvoiu, Directorul General adjunct al Companiei Naționale de căi ferate ”CFR SA”, Monica Maria Mihăileanu, Technical Director International Projects Aktor SA, Apostolos Tzavellos, alte înalte oficialități, reprezentanți ai companiilor consorțiului și ai producătorului TBM-urilor (utilaje de forare a tunelurilor – tunnel boring machine), compania germană Herrenknecht.

”Construim o operă de artă inginerească pentru calea ferată între Brașov și Sighișoara. Forăm cele mai lungi tuneluri feroviare existente în România prin muntele dintre Apața și Racoș. Vor fi 24 km în total. Singularitatea provocărilor tehnice datorate structurii variabile a solului face ca acest proiect să fie o premieră pentru România. De asemenea, subliniază capacitatea Aktor de a implementa proiecte de construcții complexe și provocatoare.”

Alexandros Exarchou, vicepreședintele Consiliului de Administrație și CEO al Grupului Intrakat, din care face parte constructorul Aktor SA
Primele două TBM-uri, printre cele mai mari din Europa, poartă numele Eleni și respectiv Varvara, în spiritul tradițiilor miniere. Eleni este un nume simbolic ce înseamnă „Rază de soare” iar Sfânta Varvara este ocrotitoarea minerilor.

Eleni este primul utilaj TBM pornit marți, 5 martie, și va fora în munte unul dintre tunelurile gemene Ormeniș, cu o lungime de 6,9 km fiecare, între Racoș și Ormeniș, segmentul sudic al tronsonului de cale ferată ce va străpunge dealurile din zonă.

O a doua pereche de tuneluri, denumită Homorod, cu o lungime de 5,1 km fiecare, va fi forată între Racoș și Homorod. Tunelurile vor fi conectate prin galerii de legătură: 13 galerii de legătură, cu o lungime totală de 601 metri liniari pentru tunelul Ormeniș, respectiv 10 galerii de legătură, cu o lungime totală de 417 metri liniari pentru tunelul Homorod.

Pasajele subterane Ormeniș/Homorod vor fi formate fiecare din câte două tuneluri feroviare cu câte o linie de cale ferată. Distanța dintre cele două tuneluri forate va fi variabilă și este planificată să fie cuprinsă între 30 de metri lângă zonele de intrare și 70 m lângă zona cu suprasarcină mare.

Cele patru tuneluri vor avea un diametru interior de 8,6 metri (un diametru exterior de 9,4 metri, datorită căptușelii din beton). Acestea vor fi forate cu ajutorul a patru TBM-uri, construite de compania Herrenknecht. Un TBM poate să foreze tuneluri la scară mare cu o medie de 10-15 metri pe zi, șase zile pe săptămână și o zi de întreținere.

Compania Aktor Construction este membră a Intrakat Group, lider în industrie în sectoarele Greciei de construcții, infrastructură, concesiuni/parteneriate publice private (PPP), surse de energie regenerabilă (SRE), stocare de energie, dezvoltare imobiliară, proiecte de mediu și tehnologii digitale.

Intrakat Group achiziționează compania de construcții Aktor
Obiectivul general al contractului este dezvoltarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pentru atingerea vitezei maxime de circulaţie de 160 km/h, pentru trenurile de călători, iar contractul prevede o gamă variată de lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară – terasamente, linii de căi ferate, consolidări de poduri, podeţe, construcţii de tuneluri şi viaducte, pasaje superioare -, lucrări de electrificare şi energoalimentare, telecomunicaţii, semnalizare, fibră optică, instalatii electrice etc.

Modernizarea Magistralei CFR Brașov – Sighișoara a intrat în vară cu un progres de sub 20% pe cele trei loturi cu o lungime totală de 112 kilometri, deși lucrările ar trebui să se încheie în aprilie respectiv noiembrie 2024, conform termenelor din contracte. Modernizarea liniei Brașov – Sighișoara este cea mai mare investiție în execuție a CFR Infrastructură, contractele semnate fiind de aproape 6 miliarde lei. Astfel loturile Brașov – Apața și Cața – Sighișoara (84 km lungime) au ajuns la doar 20% execuție, conform progresului pe care l-a raportat CFR Infrastructură, iar pentru lotul de mijloc Apața – Cața (28 km) care include tunelurile de la Ormeniș (7 km) și Homorod (5 km) progresul este de doar 17,5%. Pentru lotul Apața – Cața, lider de proiect este Aktor în asociere cu Alstom și Arcada, iar la capete Asocierea RailWorks Alstom – Aktor – Arcada. După mai multe amânări, unele justificate de transportul întârziat al utilajelor pe Dunăre, în această vară ar trebui să înceapă efectiv forarea tunelurilor. Durata de lucru pentru tunelul de 7 km este de 18-19 luni, iar pentru tunelul de 5 km 14-15 luni, a spus constructorul.

Grecii de la AKTOR încep cel mai mare și dificil proiect feroviar din România. Va avea 4 tuneluri de peste 24 km care vor străpunge Carpații între Brașov-Sighișoara
43 km şi 28 de km după reabilitare) a fost semnat ]n septembrie 2020 pentru 2,7 miliarde lei cu asocierea Aktor- Alstom – Arcada şi are o durată de 4 ani. Este un contract cu o mare complexitate tehnică pentru că vor fi construite şi patru tuneluri noi a anunţat CFR Infrastructură: Modernizarea a 28,2 km linie de cale ferată din care 6,11 km vor fi reabilitaţi, 9,626 km line nou construită şi 12,464 km linie în tunele.

– 3 staţii reabilitate (Racoş, Mateiaş, Ormeniş)

– 2 pasaje superioare

– 7 poduri ✓ 10 podețe ✓ 3 viaducte ✓ 4 tuneluri nou construite (cale simplă) la Ormeniș (dublă galerie 6,9 km) și Homorod (dublă galerie 5,2 km)

– Instalații de centralizare electronică, introducerea sistemului de management al traficului ERTMS, instalații de energoalimentare.

Loturile 1 și 2 de pe Brașov -Sighișoara contractate tot cu RailWorks (dar nu Aktor lider) sunt la aprox. 20 % stadiu fizic.

Licitaţia pentru modernizarea Magistralei Braşov – Sighişoara, parte a coridorului IV a fost lansată în 2016 pentru două din cele trei secţiuni: Braşov – Apaţa, respectiv Caţa – Sighişoara (85 km), cu o valoare de aproape 3 miliarde lei, în timp ce secţiunea centrală Apaţa – Caţa (28 km) a fost licitată în 2017. Contractele pentru modernizarea celor două secţiuni de la capete au fost semnate de-abia în martie 2020.

„În cadrul contractului sunt prevăzute lucrări complexe de infrastructură și suprastructură feroviară, prin modernizarea liniei de cale ferată dublă pe circa 85 km, lucrări în stații (clădiri, peroane, copertine, tuneluri pietonale), modernizarea a 10 puncte de secţionare, 32 de poduri, 92 de podețe noi, 5 viaducte, 2 pasaje superioare, 1 pasaj inferior, 4 tuneluri feroviare și introducerea sistemului de management al traficului (ERTMS)”, a transmis CFR Infrastructură.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...