Electrica raportează pentru 2023 un profit EBITDA de peste 1,7 miliarde de lei, în creștere cu 27,1%, și un profit net de 620,4 milioane de lei

Grupul Electrica și-a prezentat astăzi rezultatele financiare obținute în 2023. Profitul EBITDA a înregistrat o creștere de 27,1%, respectiv 369,8 milioane de lei, ajungând la o valoare de 1.732,7 milioane de lei, comparativ cu valoarea de 1.362,9 milioane de lei realizată în anul 2022.
Ion Dobreanu - mie, 06 mart. 2024, 18:31
Electrica raportează pentru 2023 un profit EBITDA de peste 1,7 miliarde de lei, în creștere cu 27,1%, și un profit net de 620,4 milioane de lei

Potrivit societății, creșterea EBITDA a fost generată, în principal, de performanța pe plan operațional a segmentului de distribuție, pe fondul majorării veniturilor din distribuția de energie electrică cu aproximativ 1.014,8 milioane de lei (sau 29,9%), la valoarea de 4.411,5 milioane de lei, față de 3.396,6 milioane de lei în 2022.

Profitul operațional a înregistrat o creștere de 22,0%, până la valoarea de 1.011,1 milioane de lei, datorită impactului pozitiv de 688,6 milioane de lei generat de cheltuielile operaționale, impact diminuat de scăderea veniturilor operaționale cu 506,4 milioane de lei.

Profitul net pentru anul 2023 a înregistrat o creștere de 61,6 milioane de lei (11%), până la 620,4 milioane de lei. Rezultatul a fost generat, în principal, ca urmare a performanței segmentului de distribuție, în contextul scăderii costurilor cu energia electrică pentru acoperirea CPT, ca urmare a implementării mecanismului de achiziție centralizată MACEE. Conform acestuia, producătorii au obligația de a vinde 80% din energia disponibilă la un preț de 450 de lei/MWh, impact diminuat de creșterea volumelor de energie electrică necesară pentru acoperirea pierderilor în rețea.

Creșterea profiturilor elctrica a venit în contextul în care Venituri operaționale ale companiei au fost anul trecut de 13.333,8 milioane de lei, în scădere ușoară cu 3,7% comparativ cu 2022.

„Grupul Electrica a menținut traiectoria pozitivă a performanțelor financiare din anul 2023, cu o creștere de peste 27% a valorii EBITDA și un profit net cu 11% mai mare față de anul precedent. Este o muncă de echipă și le mulțumesc tuturor colegilor mei pentru efortul susținut.

Anul trecut a adus pentru noi și alte evenimente importante, precum accelerarea inițiativelor din segmentul de producție a energiei regenerabile și lansarea strategiei corporative pentru perioada 2024-2030. Prin adoptarea noilor direcții strategice, aliniate cu cele de la nivel național și european, vom îndeplini un rol important în tranziția energetică și vom contribui semnificativ la atingerea obiectivelor de sustenabilitate, eficiență și inovare din domeniu. În același timp, ne propunem să asigurăm perspective solide de dezvoltare a companiilor din Grup și să răspundem atât nevoilor clienților, cât și așteptărilor investitorilor și acționarilor noștri”, a declarat Alexandru Chiriță (foto), CEO Electrica.

Pe segmentul de distribuție, veniturile au crescut cu aproximativ 1.014,8 milioane de lei (sau 29,9%), la 4.411,5 milioane de lei, de la 3.396,6 milioane de lei în 2022, în principal din efectul generat de creșterea veniturilor recunoscute în conformitate cu IFRIC 12 (recunoscute pe baza stadiului de execuție a lucrărilor, conform politicii contabile privind recunoașterea veniturilor din contractele de construcții), la care s-au adăugat creșterea tarifelor de distribuție și scăderea volumelor de energie electrică distribuită.

În ceea ce privește segmentul de furnizare, veniturile au scăzut în anul 2023 cu aproximativ 905,8 milioane de lei (sau 11,1%), la 7.280,3 milioane de lei, de la 8.186,0 milioane de lei în 2022, această variație fiind generată, în principal, de scăderea cantității de energie electrică furnizată cu aproximativ 9,1%, ca urmare a diminuării portofoliului de clienți, precum și a scăderii consumului la nivel național (efect al creșterilor de preț la energia electrică, dar și al măsurilor de eficiență energetică implementate). Pentru segmentul de furnizare, atât în anul 2023, cât și în 2022, efectul prețurilor cu amănuntul la energie electrică a fost acoperit prin subvenții primite de la autoritățile statului, ca urmare a aplicării mecanismului de plafonare a prețurilor la energia electrică și gaze naturale, în urma aplicării Ordonanței 27/2022, cu modificările și completările ulterioare.
La 31 decembrie 2023, suma estimată pentru subvenții, ce urma a fi primită de la Ministerul Energiei, era în valoare de 2.595,6 milioane de lei (31 decembrie 2022 – 1.280,8 milioane de lei), iar de la Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială era de 19,0 milioane de lei. Din valoarea subvențiilor de încasat, suma de 1.528,7 milioane de lei reprezintă cereri neîncasate și depuse la autoritățile statului.

Compania precizează că din punct de vedere al performanței financiare 2023 vs. 2022 este faptul că, în 2023, CPT capitalizat a fost de aproximativ 18,6 milioane de lei față de 2022, când s-a înregistrat o valoare de 989,3 milioane de lei, Grupul Electrica reușind să scadă costurile adiționale privind achiziția de energie electrică pentru CPT pe segmentul de distribuție.

Pe lângă scăderea costurilor cu CPT, performanța operațională a fost susținută și de reducerea altor costuri operaționale, cât și de obținerea unor venituri mai mari din energia reactivă.

„Este de menționat și faptul că, activele intangibile constituite, împreună cu veniturile din capitalizarea costurilor cu CPT, sunt nemonetare. Aceste venituri se recuperează din punct de vedere monetar (prin facturări și, ulterior, încasări), în prezent și în perioadele următoare, primul an fiind 2023, începând cu data de 1 aprilie”, se explic[ ]n comunicatul transmis de companie.

Te-ar mai putea interesa și
UE impune companiilor farmaceutice și producătorilor de cosmetice contribuții financiare noi pentru tratarea apelor reziduale
UE impune companiilor farmaceutice și producătorilor de cosmetice contribuții financiare noi pentru tratarea apelor reziduale
Companiile farmaceutice şi producătorii de cosmetice vor avea o contribuţie semnificativă la tratarea apelor reziduale în Uniunea Europeană, conform noilor reguli care au fost convenite marţi......
Biden, Ursula von der Leyen și președintele brazilian Lula vor lipsi de la summitul COP29 de la Baku, destinat schimbărilor climatice
Biden, Ursula von der Leyen și președintele brazilian Lula vor lipsi de la summitul COP29 de la Baku, destinat schimbărilor ...
Lideri mondiali ai unor ţări cu economii mari, inclusiv Statele Unite, Uniunea Europeană şi Brazilia, plănuiesc să ...
Ministerul Cercetării și Ministerul Economiei au semnat un protocol de colaborare pentru construirea unei drone românești
Ministerul Cercetării și Ministerul Economiei au semnat un protocol de colaborare pentru construirea unei drone românești
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, și Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, ...
Netanyahu l-a demis pe ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant
Netanyahu l-a demis pe ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant
Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a demis marţi pe ministrul Apărării, Yoav Gallant, din cauza dezacordurilor în ...