Sindicatele din CNADNR cer reîntregirea salariilor reduse anul trecut în medie cu 10%

Sindicatele din Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) solicită conducerii acesteia revenirea tuturor salariilor la nivelul lunii mai 2013, acestea fiind reduse anul trecut în medie cu 10%, şi apoi majorarea lor cu valoarea indicelui mediu de creştere a preţurilor pentru anii 2013 şi 2014, respectiv cu circa 6%.
Economica.net - joi, 06 feb. 2014, 19:24
Sindicatele din CNADNR cer reîntregirea salariilor reduse anul trecut în medie cu 10%

‘Federaţia Generală a Sindicatelor Familia, ce reprezintă interesele Sindicatului Drumarilor Elie Radu din cadrul CNADNR, protestează, o dată în plus, faţă de tăierile salariale la care au fost supuşi salariaţii CNADNR în anul 2013, faţă de modul în care înţelege conducerea CNADNR să respecte drepturile salariaţilor prevăzute în contractele individuale de muncă, în Contractul Colectiv de Muncă şi în Codul Muncii şi solicită decidenţilor şi conducerii CNADNR să repare nedreptatea făcută salariaţilor în anul 2013 prin tăierea salariilor’, se menţionează într-un comunicat al Federaţiei Generale a Sindicatelor Familia (FGS), remis joi AGERPRES.

Potrivit sindicaliştilor, din 2008 şi până în 2011 inclusiv, fondul de salarii anual a fost de circa 157 de milioane de lei, fiind alocat unui număr de 6.600 de salariaţi, care în toată această perioadă nu au primit nicio majorare salarială.

În 2012, deşi legea bugetului de stat permitea creşterea fondului de salarii cu rata inflaţiei, fondul de salarii a rămas acelaşi, iar salariaţii nu au primit nicio majorare. În plus, numărul acestora a scăzut de la circa 6.600, în 2011, la 6.037, în 2012.

‘Dar bugetul nu a mai ajuns, iar motivele depăşirii fondului de salarii a fost rezultatul deciziilor exclusive ale conducerii companiei, ce au vizat un număr limitat de personal. Drept pentru care, în 2013, fondul de salarii a fost redus – deşi reprezintă doar 12% din veniturile proprii companiei – iar circa 2.000 de salariaţi din 6.000 s-au văzut puşi în faţa unor acte adiţionale la contractul individual de muncă prin care li se reduceau salariile de bază şi au fost supuşi presiunilor pentru a semna astfel de acte adiţionale. Asta, în condiţiile în care din 2008 şi până în 2012 nu primiseră nicio majorare salarială şi, iarăşi, în condiţiile în care legea bugetului de stat şi acordurile cu FMI permiteau creşterea fondului de salarii cu valoarea inflaţiei şi pentru anul 2013’, explică sindicatele.

În aceste condiţii, conform sindicaliştilor, în 2013 salariile celor 2.000 de angajaţi din direcţiile regionale de drumuri şi poduri (DRDP-uri) au fost reduse în medie cu 10%, deşi salariul mediu în aceste subunităţi este de 1.492 lei.

În plus, afirmă sindicatele, mult mai multor salariaţi nu li s-au plătit şi nu li se plătesc alte drepturi salariale prevăzute în contractele individuale de muncă şi în Contractul Colectiv de Muncă, iar sute de salariaţi sunt în procese cu compania pentru neplata acestor drepturi salariale.

‘În toate demersurile noastre am arătat că în anul 2012 au fost plătite prime în valoare totală de 190.918 lei, din care la CNADNR central 179.418 lei, iar valoarea orelor suplimentare plătite a fost de 1.619.879 lei, din care la CNADNR central 1.207.299 lei’, se mai arată în documentul citat.

CNADNR este format din şapte direcţiile regionale de drumuri şi poduri, un sediu central şi CESTRIN. În cadrul acestei structuri, numărul de angajaţi este de 6.087, din care 557 se regăsesc la sediul central al CNADNR, circa 100 la CESTRIN, iar restul de aproape 5.400 în DRDP-uri.

 

Te-ar mai putea interesa și
Vaticanul a prezentat noul papamobil. Mașina este un Mercedes G-Class complet electric (Video)
Vaticanul a prezentat noul papamobil. Mașina este un Mercedes G-Class complet electric (Video)
Vaticanul a prezentat miercuri un nou papamobil decapotabil, un automobil marca Mercedes-Benz complet electric pe care Papa Francisc îl va utiliza atunci când îi va saluta pe credincioşi în......
Autostrada Bucureștiului A0: Mâine va fi dat în trafic primul tronson din lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Mâine va fi dat în trafic primul tronson din lotul 3 Nord, al chinezilor
Joi va fi dat în trafic primul tronson din lotul 3 al A0 Nord, construit de compania chineză CCECC, au confirmat reprezentanții ...
Grupul EDGNEX Data Centers by DAMAC din EAU și PPC Group  vor construi un centru nou de date în Attica, Grecia
Grupul EDGNEX Data Centers by DAMAC din EAU și PPC Group vor construi un centru nou de date în Attica, Grecia
EDGNEX Data Centers by DAMAC și PPC Group au anunțat lansarea Data In Scale (DIS), un joint venture (DAMAC 55% - PPC 45%) ...
PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile naționale au convenit constituirea unei foaliții de guvernare
PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile naționale au convenit constituirea unei foaliții de guvernare
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, miercuri, că PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, ...