Autostrada Bucureștiului: Primul element de tablier al pasajului peste A1 va fi ridicat miercuri – secretar de stat

Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a efectuat vineri o nouă vizită pe șantierul lotului 3 Sud al Autostrăzii Bucureștiului (A0), despre care spune că este cel mai important de dat în trafic în 2024. Potrivit estimărilor acestuia, din urma discuțiilor cu reprezentanții constructorului Aktor, săptămâna viitoare începe montarea tablierului la pasajul peste A1 București - Pitești.
Anemona Andone - vin, 08 mart. 2024, 15:18
Autostrada Bucureștiului: Primul element de tablier al pasajului peste A1 va fi ridicat miercuri - secretar de stat

 

„Minunea se întâmplă săptămâna viitoare, aceste grinzi care așteaptă de câteva luni să fie ridicate peste Autostrada A1. Începând de luni – marți, vor fi mobilizate cele două macarale care vor ridica simultan, în tandem, tablierul. Miercuri ar trebui sa se ridice primul element de tablier pe această zonă. De luni, aici unde s-a creat această bretea de deviere a traficului pe A1, urmează să se aștearnă și stratul de asfalt, în așa fel încât după ce se montează tablierul în stânga/dreapta A1, să se devieze traficul pe aceste bretele provizorii și să se monteze tablierul pe zona centrală a pasajului principal peste A1 al Autostrăzii A0”, a transmis live de pe șantier oficialul de la Transporturi.

Scrioșteanu a reluat mesajul că, practic, lotul 3 A0 Sud este cel mai important lot de autostradă care trebuie dat în trafic în 2024.

Lotul 3 al A0 Sud leagă DN6, în zona Bragadiru – Cornetu, până la A1, în zona localităților Ciorogârla – Dragomirești Vale (inclusiv nodul rutier dintre A0 și A1) și are o lungime de 18 km.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...