Donald Trump promite că, dacă va fi ales, îi va elibera pe cei care au luat cu asalt Capitoliul în 2021

Fostul preşedinte american Donald Trump a promis luni că va elibera persoanele plasate în detenţie pentru participarea lor la asaltul împotriva Capitoliului în 2021 imediat ce va reveni la putere, în cazul unei victorii în alegerile prezidenţiale din noiembrie, informează marţi AFP.
AGERPRES - mar, 12 mart. 2024, 08:50
Donald Trump promite că, dacă va fi ales, îi va elibera pe cei care au luat cu asalt Capitoliul în 2021

„Primele mele măsuri în calitate de viitor preşedinte vor fi să închid frontiera (…) şi să eliberez ostaticii din 6 ianuarie închişi pe nedrept!”, a scris fostul preşedinte american luni seara pe reţeaua sa Truth Social, fără a face alte precizări.

În trecut, Donald Trump a evocat deja problema eventualei sale reveniri la Casa Albă, angajându-se, în timpul unui program televizat în decembrie, să nu acţioneze ca un dictator, exceptând „prima zi”.

În ianuarie, în timpul unui eveniment de campanie în Iowa (nord), miliardarul l-a îndemnat pe preşedintele democrat Joe Biden să „elibereze ostaticii”, termen pe care el îl utilizează regulat pentru a desemna persoane încarcerate pentru participarea lor la asaltul împotriva Capitoliului, templu al democraţiei americane.

Răzvrătiţii, stârniţi de Donald Trump şi de false acuzaţii de fraudă electorală, au luat cu asalt Capitoliul pe 6 ianuarie 2021 pentru a încerca să împiedice transferul puterii către Joe Biden.

Circa 1.358 de persoane au fost inculpate după această dată, potrivit celor mai recente cifre ale Ministerului american al Justiţiei, publicate săptămâna trecută. Circa 500 de indivizi au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea.

Donald Trump este vizat de patru proceduri penale, dintre care două pentru că ar fi încercat să modifice rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea sa, după înfrângerea sa în faţa lui Joe Biden.

Fostul preşedinte este aproape sigur că va primi învestitura republicană în vederea alegerilor prezidenţiale, după ce ultima sa contracandidată, Nikki Haley, s-a retras miercuri din cursă.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul său ministru al Apărării Boris Pistorius - un posibil înlocuitor -......
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...