Satul Olimpic de la Vancouver, un fiasco financiar

În ziua în care va debuta la Soci a XXII-a a JO de iarnă, agenţia France Press a prezentat o radiografie a satului olimpic de la Vancouver, la patru ani de când cel mai mare oraş din provincia British Columbia a găzduit ultima Olimpiadă. Concluzia este că deşi a costat puţin în comparaţie cu cel de la Soci, satul olimpic produce în continuare pierderi importante municipalităţii din Vancouver.

În 2011, după plecarea celor 2100 de sportivi, Kyle Parker şi soţia sa Yumi Imano au fost printre primii care s-au instalat în apartamentul lor complet nou, la o aruncătură de băţ de Stadionul Olimpic. Euforia jocurilor era departe şi tânărul cuplu a avut sentimentul că s-a mutat într-un oraş fantomă.

„Nu era practic niciun magazin deschis, era atât de multă linişte. Ne întrebam dacă acest cartier va rămâne adormit”, a declarat Parker, în timp ce soţia sa a precizat că s-a lăsat sedusă de „arhitectura modernă” şi de normele ecologice de ultimă oră.

Situat ideal, la marginea unui mic golf, pe locul unei zone industriale căzute în desuetudine în inima oraşului Vancouver, satul olimpic şi ale sale mii de locuinţe de vânzare sau de închiriat nu duceau lipsă de argumente convingătoare.

Rămasă numai cu imaginea numelui cartierului, devenit simplu „Satul”, moştenirea olimpică a fost greu de purtat, a declarat pentru AFP Bob Rennie, supranumit „regele imobiliarelor” din Vancouver.

Deziluzia publicului pentru acest cartier este cauzată de dezastrul financiar generat de construcţia sa. Lovit de criza creditelor imobiliare neperformante de dinaintea Jocurilor, dezvoltatorul a dat faliment. Primăria a contribuit cu un miliard de dolari – echivalentul bugetului municipal pe un an – la un cost total al Jocurilor de 7 miliarde de dolari, departe de cele 50 de miliarde estimate pentru Soci.

„Ghinion şi proastă gestiune” pentru Vancouver, a estimat consilierul municipal Geoff Meggs, care a asistat la necazurile satului olimpic, ignorând factura finală.

„Nu suntem siguri la cât se ridică pierderile, dar este sigur că oraşul a pierdut zeci de milioane de dolari”, a adăugat el.

Judecând această situaţie ca inacceptabilă, alesul a explicat că municipalitatea este responsabilă în parte deoarece a impus dezvoltatorului să construiască apartamente de lux (cele mai scumpe se negociază acum între 3 şi 4,4 milioane de dolari bucata), ceea ce el a calificat ca fiind „proastă gestiune”. Vancouver a fost lovit de „ghinion” pentru că a organziat Jocurile Olimpice în timp ce întreaga piaţă imbiliară se prăbuşea pe fondul crizei creditelor neperfomante.

Totuşi, Bob Rennie îşi freacă mâinile cu satisfacţie: piaţa este mai dinamică decât oricând la acest început de an şi, spune el, au mai rămas de vândut doar vreo 50 de apartamente. „Regele imobiliarelor” le transmite celor care vor să-l asculte că aceste obstacole nu au produs decât o „datorie minimă” contribuabililor.

Clasat şi în 2014 pe locul 2 în ierarhia celor mai scumpe oraşe din lume, după Hong Kong, Vancouver se confrunta de mult timp cu o criză profundă de locuinţe la preţ abordabil. Promisiunea de a aloca, după Jocuri, 20 la sută din apartamentele din satul olimpic în scopuri sociale a fost salutată de toată lume la vremea respectivă.

„Satul olimpic a fost prezentat întotdeauna ca o bijuterie pentru Vancouver şi trebuia să propună un nou tip de locuinţe sociale, ecologice”, a afirmat Mike Klassen, responsabil al departamentului municipal de urbanism, între 2007 şi 2009. Promovarea Jocurilor puţin costisitoare, cu un sat olimpic respectând principiile de dezvoltare durabilă şi cu speranţa rezovării unor problemele sociale, s-a vândut bine în presă şi asta a ajutat la câştigarea organizării JO”, a adăugat el.

Dar în cele din urmă, mai puţin de un apartament din 10 este o locuinţă socială.

Bucurându-se în special de creşa aflată în imobilul în care chiriile sunt ţinute sub control, Kyle Parker şi soţia sa se declară cu adevărat norocoşi să se numere printre puţinii aleşi să profite de acest cartier fără să se sacrifice financiar.