Românii ocupă penultimul loc în Uniunea Europeană la consumul de lapte ambalat

Românii ocupă penultimul loc în Uniunea Europeană la consumul de lapte de vacă ambalat, cu numai 32 de mililitri (ml) de lapte pe zi de persoană, deşi specialiştii recomandă cel puţin o cană de lapte pe zi, conform studiului Euromonitor 2012.
Economica.net - vin, 07 feb. 2014, 20:49
Românii ocupă penultimul loc în Uniunea Europeană la consumul de lapte ambalat

În acest clasament, România este urmată de Bulgaria, cu un consum de aproximativ 23 de ml de lapte ambalat/zi de persoană.

Primele ţări sunt Irlanda (396 ml/zi/persoană), Finlanda (341 ml/zi/persoană), Suedia (251 ml/zi/persoană) şi Spania (245 ml/zi/persoană). La polul opus, cel mai scăzut consum de lapte de vacă ambalat din UE este înregistrat în Cipru (64 ml/zi/persoană), România (32 ml/zi/persoană) şi Bulgaria (23 ml/zi/persoană).

‘Din păcate, ne-am pierdut bunul obicei de a consuma lapte zilnic; studiul Euromonitor despre consumul de lapte de vacă ambalat ne arată că România continuă să fie printre ultimele ţări europene, cu un consum de 12 ori mai mic decât Irlanda, ţara cu cel mai mare consum din Uniunea Europeană. Aceste statistici, împreună cu rezultatele studiilor Tetra Pak, din care reiese că mai puţin de jumătate dintre românii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 64 de ani din mediul urban iau micul dejun, ne arată că trebuie să depunem mai multe eforturi pentru promovarea unui stil de viaţă echilibrat şi a beneficiilor consumului de lapte ambalat’, a declarat Cristina Dumitru, Communication Manager SEE, Tetra Pak South Eastern Europe.

Specialiştii susţin că laptele nu trebuie să lipsească din alimentaţia zilnică, fiecărei persoane fiindu-i recomandate două-trei porţii de lapte şi derivate pe zi, o porţie de lapte însemnând o cană de lapte.

‘Laptele reprezintă şi o modalitate de hidratare a organismului, datorită conţinutului important în apă. Alături de alte lichide, poate acoperi necesarul zilnic, atât la copii, cât şi la adulţi. (…)’, afirmă Şerban Damian, nutriţionist sportiv acreditat CIO.

Tetra Pak, lider în industria procesării şi ambalării alimentelor, a iniţiat în 2011 campania ‘Da, lapte!’, care urmăreşte creşterea nivelului de informare a consumatorilor despre alimentaţia echilibrată şi beneficiile consumului de lapte ambalat la carton, cu susţinerea celor mai importante companii din industria laptelui din România, precum Danone, Lactalis, FrieslandCampina, Olympus, Albalact, care folosesc tehnologia de procesare şi ambalare la cutii de carton Tetra Pak.

În ediţia din acest an, campania promovează importanţa micului dejun, în contextul în care, conform unui studiu comandat de Tetra Pak şi realizat de 360 insights în rândul consumatorilor urbani, numai 48% dintre români iau micul dejun zilnic sau aproape zilnic

 

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru cele zece sonde de exploatare din perimetru sunt derulate conform......
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, ...
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...