Mai mult de 70% dintre românii care vor să cumpere o locuinţă preferă apartamentele – studiu

Peste 70% dintre românii care îşi caută o locuinţă se orientează spre apartamente, iar preţul este principalul indicator în decizia finală de achiziţie, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, dat publicităţii marţi.
AGERPRES - mar, 12 mart. 2024, 15:02
Mai mult de 70% dintre românii care vor să cumpere o locuinţă preferă apartamentele - studiu

Potrivit unei cercetări realizate de Be Igloo PR, bazată pe datele centralizate de la o serie de dezvoltatori imobiliari, în ultimul trimestru din 2023, cererea totală de case şi apartamente noi şi vechi la nivel naţional a fost de 124.700, dintre care 105.800 vechi şi 45.100 noi. Cei mai mulţi potenţiali cumpărători şi-au căutat, în trimestrul IV 2023, un apartament sau o casă în Bucureşti.

De asemenea, în perioada analizată, 145.200 de potenţiali cumpărători s-au înregistrat la nivel de ţară, cu 21,7% mai mulţi decât în 2022. Aceştia au avut la dispoziţie 116.600 de proprietăţi rezidenţiale (case, apartamente), cu 25,2% mai puţine faţă de anul precedent, când erau disponibile 155.800 de proprietăţi.

În ultimele trei luni din 2023, din totalul căutărilor de locuinţe, 20-25% dintre clienţi au vizat zonele centrale, 30-40% periferia, iar restul cartierele. În acest context, peste 70% dintre doritori doresc un apartament, iar restul caută o casă, timp în care preţul a decis alegerea locuinţei.

Principalele pieţe rezidenţiale din ţară se regăsesc în: Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Braşov şi Constanţa.

În ceea ce priveşte clienţii care aleg o casă, aceştia sunt în general familii cu copii care vor să beneficieze de curte şi un spaţiu mai mare de locuire. „Provocarea constă in locaţie, deoarece nu mulţi sunt dispuşi să se mute la periferie şi caută să fie aproape de instituţiile de învăţământ. În general aceşti clienţi fie sunt antreprenori, fie freelanceri sau lucrează în poziţii de top management şi au flexibilitate în program”, se arată în studiul citat.

Specialiştii în imobiliare estimează că, în acest an, aproximativ un milion de români îşi vor căuta o locuinţă, iar cei care îşi doresc un apartament sau casă ţin cont nu doar de preţ, ci şi de localizarea acestuia.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...