„România, la fel ca multe alte ţări din lume, se confruntă în prezent cu o creştere semnificativă a preţurilor la energie. Aceasta este influenţată de tendinţele globale, cum ar fi preţul petrolului şi gazelor pe piaţa internaţională, tranziţia către energia regenerabilă şi instabilitatea geopolitică. Pe plan intern, scenariul este înrăutăţit de factori precum infrastructura energetică perimată, consumul ineficient de energie şi schimbările în normele de reglementare. Infrastructura energetică a României, construită în mare parte în perioada comunistă, este învechită şi ineficientă. Mai mult decât atât, pierderile mari de energie în timpul transportului şi distribuţiei exacerbează presiunea asupra preţurilor”, se arată într-o analiză realizată de Mihai Drăghici, Partener, Consultanţă, EY România.
Din punct de vedere istoric, ţara a fost puternic dependentă de cărbune şi gaze, dispunând de resurse semnificative de combustibili fosili. În ceea ce priveşte consumul de energie, România este un mare consumator de gaze naturale (11,6 miliarde de metri cubi/an) şi are o dependenţă redusă de importuri (22%) datorită producţiei interne (9 miliarde de metri cubi/an).
„Există o nevoie urgentă de a urmări dimensiunea umană, impactul pe care aceste creşteri de preţuri îl au asupra gospodăriilor. Modificările preţurilor la energie influenţează direct calitatea vieţii, statutul economic şi chiar sănătatea oamenilor. Pentru mulţi români, în special pentru cei cu venituri mici, aceste majorări de costuri reprezintă provocări semnificative”, precizează consultanţii EY România.
În perioada analizată, gospodăriile din România au cheltuit în mod constant cu energia în jur de 20% din venitul lor, această valoare înregistrând o fluctuaţie de cel mult 1%. „Ceea ce este alarmant în această situaţie este faptul că facturile la energie în 2022 au crescut în medie cu peste 42% faţă de nivelul lor din 2021, dar ceea ce este relevant este că majorarea preţurilor din ultimul an nu a afectat în aceeaşi măsură toate categoriile sociale”, se arată în document.
Potrivit sursei citate, unele segmente ale societăţii, cum ar fi persoanele în vârstă cu venituri mici care locuiesc singure în case construite în perioada 1945-1989, cheltuiesc în mod obişnuit două treimi din venitul lor pe energie, ceea ce indică necesitatea unor intervenţii mai eficiente pentru a uşura povara costurilor ridicate ale energiei. Cei mai afectaţi sunt, în special, pensionarii cu venituri mici care locuiesc singuri şi familiile cu venituri mici cu un singur părinte activ. Aceste grupuri alocă 33-67% şi, respectiv, 32% din venitul lor facturilor la energie.
„În plus, creşterea preţurilor la energie intensifică disparităţile dintre mediul urban şi cel rural. Gospodăriile din mediul urban, mai adaptabile la astfel de fluctuaţii, pot gestiona mai eficient schimbările. Cu toate acestea, gospodăriile din mediul rural, care depind frecvent de sursele de energie convenţionale şi au acces limitat la tehnologii de economisire a energiei, sunt afectate în mod disproporţionat de creşterea costurilor. Mai mult decât atât, parcul imobiliar din România este vechi şi slab izolat, o mare parte a acestuia fiind construită înainte de 1990, iar consumul mediu de energie al clădirilor care fac obiectul analizei este de 308 kWh/m2/an”, arată analiza EY România.
De asemenea, în sectorul mobilităţii, preţurile carburanţilor s-au majorat cu aproximativ 7% între 2021 şi 2022, în condiţiile în care, până în decembrie 2022, se aplica o acciză pe carburanţii utilizaţi de autovehiculele deţinute de persoane fizice. În pofida faptului că oraşele mari şi, în special, Bucureştiul dispun de reţele de transport public în general bune, trei din cinci persoane se deplasează, totuşi, exclusiv cu automobile. Persoanele cu o situaţie economică medie sau peste medie preferă în mod preponderent să utilizeze exclusiv automobile (50-70%), în timp ce categoriile mai puţin înstărite nu utilizează niciun mijloc de transport (32-33%) sau utilizează transportul public (25-30%).
În acest context, consultanţii EY România subliniază că rezolvarea problemei preţurilor la energie în România impune o abordare polivalentă. Pe termen scurt, în pofida politicilor în vigoare, cum ar fi plafoanele de preţ şi sprijinul acordat „consumatorilor vulnerabili”, gospodăriile încă se confruntă cu dificultăţi, sărăcia energetică fiind o realitate pentru multe dintre ele. Pe termen lung, din cauza caracterului universal al politicii de plafonare a preţurilor aflată în vigoare în prezent, cheltuielile gospodăriilor pentru soluţii ecologice, cum ar fi eficienţa energetică şi producţia de energie (fotovoltaică şi/sau pompe de căldură), sunt puternic descurajate.
Specialiştii EY România au analizat şi diferitele măsuri legislative pe care le pot adopta autorităţile pentru rezolvarea acestor probeleme, prima recomandare de politică vizând creşterea sprijinului guvernamental pentru gospodăriile cu venituri mici printr-o „Lege privind consumatorii vulnerabili” care să prevadă majorarea bugetului, respectiv crearea unui impact mai mare asupra gospodăriilor vulnerabile printr-un sprijin financiar mai mare, eficienţa procedurilor prin reducerea poverii unui proces excesiv de birocratic de aprobare a solicitărilor de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, dar şi o complexitate redusă prin comasarea numărului mare de plăţi în numerar pentru diferite categorii de venituri pentru a creşte consecvenţa şi transparenţa legislaţiei.
A doua recomandare de politică vizează încurajarea eficienţei energetice şi a economiei de energie prin restructurarea schemelor de plafonare a preţurilor la energie şi gaze naturale (reducerea numărului de beneficiari prin aplicarea plafonării de preţ doar în cazul gospodăriilor vulnerabile pentru a încuraja eficienţa energetică în rândul celor care nu beneficiază de plafonare); reinstaurarea Programului „Casa Eficientă Energetic”, cu un accent sporit asupra reabilitării locuinţelor existente; majorarea alocărilor bugetare pentru iniţiativa „Casa Eficientă Energetic” propusă şi plăţi mai mari către gospodăriile vulnerabile.
Potrivit sursei citate, cea de-a treia recomandare de politică urmăreşte creşterea producţiei de energie din surse regenerabile prin majorarea numărului de scheme de sprijin pentru producţia de energie din surse regenerabile, respectiv facilitarea acordării de sprijin în domeniul energiei regenerabile către un număr mai mare de cetăţeni prin intermediul unor diverse iniţiative care să cuprindă atât soluţiile fotovoltaice, cât şi pompele de căldură; majorarea bugetului – alocarea de fonduri nerambursabile mai mari care să asigure sprijin integral/parţial în domeniul soluţiilor fotovoltaice, pe baza puterii instalate planificate; reglementarea şi monitorizarea proceselor – distribuţia resurselor în timp util şi o alocare eficientă a personalului administrativ.
„Recomandările noastre de politici vizează crearea unui sistem energetic mai rezistent, mai bine pregătit pentru a face faţă provocărilor generate de preţurile mari la energie şi de schimbările climatice. Prin promovarea eficienţei energetice şi a economiei de energie, prin creşterea producţiei de energie din surse regenerabile şi prin sprijinirea gospodăriilor cu venituri mici, putem reduce vulnerabilitatea sistemului nostru energetic şi putem crea un viitor mai sustenabil. În acelaşi timp, creşterea ponderii energiei regenerabile în mixul naţional poate contribui la izolarea gospodăriilor de fluctuaţiile globale ale preţurilor combustibililor fosili”, se arată într-o analiză realizată de Mihai Drăghici, Partener, Consultanţă, EY România.
Nu în ultimul rând, investiţiile în modernizarea infrastructurii energetice ar trebui să reprezinte o prioritate, deoarece acestea ar putea reduce pierderile din reţeaua de transport, ar îmbunătăţi securitatea aprovizionării cu energie şi, în timp, ar putea contribui la scăderea preţurilor la energie, arată analiza citată.Cu toate că acest lucru necesită o investiţie iniţială substanţială, este un efort viabil, având în vedere beneficiile pe termen lung.