Lucrările la tronsonul 2 al autostrăzii Sibiu-Piteşti încep în această primăvară – Preşedinte CJ Vâlcea

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunţat marţi că a avut o întâlnire cu reprezentanţii constructorului lotului 2 al autostrăzii Sibiu - Piteşti, care au dat asigurări că sunt în grafic cu proiectarea şi că în această primăvară vor începe lucrările la acest tronson.
AGERPRES - mie, 13 mart. 2024, 08:01
Lucrările la tronsonul 2 al autostrăzii Sibiu-Piteşti încep în această primăvară - Preşedinte CJ Vâlcea

Rădulescu a precizat că la întâlnire, care a avut loc la organizarea de şantier de la Câineni, au participat şi prefectul judeţului, dar şi reprezentanţi ai Poliţiei Vâlcea, precum şi primarii celor două localităţi vâlcene prin care trece acest tronson – Racoviţa şi Câineni.

„A fost o întâlnire productivă în care am făcut o evaluare la zi a stadiului în care ne aflăm şi am primit asigurări din partea constructorului că proiectarea se va termina curând şi că lucrările efective vor începe în această primavară. De asemenea, în urma discuţiilor, am solicitat să se ia măsurile necesare pentru a evita crearea de ambuteiaje în zonele prin care trec utilajele constructorului. Aşa cum am mai spus, autostrada nu trece pe deasupra judeţului, este un proiect de o importanţă majoră atât pentru Vâlcea, cât şi pentru România şi mă interesează ca lucrările să fie finalizate la termenul stabilit”, a transmis preşedintele CJ Vâlcea, printr-o informare de presă.

Lotul 2 Boiţa – Cornetu din Autostrada Sibiu – Piteşti (A1) este cel mai dificil lot de autostradă din România, având o lungime totală de peste 31 de kilometri, cu 49 de poduri şi viaducte, şapte tuneluri şi un ecoduct în zona Lazaret. Lucrările la acest lot ar trebui finalizate în 2028, câştigătorul contractului de proiectare şi execuţie fiind o asociere de firme din Turcia – Mapa Cengiz.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...