Marian Artimon (USLM): Metroul ar putea să nu mai funcţioneze din 15 mai, în lipsa subvenţiei şi a aprobării bugetului

Metroul ar putea să nu mai funcţioneze din 15 mai, în lipsa subvenţiei şi a aprobării bugetului, deoarece nu va mai avea mijloace financiare să plătească datoriile faţă de angajaţi şi terţi, a afirmat miercuri Marian Artimon, preşedintele Unităţii Sindicatul Liber Metrou (USLM), într-o conferinţă de presă. transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 13 mart. 2024, 17:10
Marian Artimon (USLM): Metroul ar putea să nu mai funcţioneze din 15 mai, în lipsa subvenţiei şi a aprobării bugetului

„În conformitate cu Legea bugetului există un articol 73, alineatul 8, care nu-ţi dă voie să faci un buget dacă pierderile nu sunt mai mici cu dublul sumei cu care creşti salariile. Mai există această Ordonanţă potrivit căreia, dacă în 120 de zile de la aprobarea legii bugetului nu se aprobă bugetul societăţii comerciale, acea societate nu mai are dreptul la subvenţie. Este în mâna Guvernului să schimbe această Hotărâre de Guvern. (…) Dacă nu ai buget aprobat, nu mai dă subvenţie. Fără subvenţie, cum să funcţionezi? Trebuie scoasă această prevedere din Hotărârea Guvernului(…)”, a menţionat Marian Artimon (foto).

El a subliniat că, în următoarea perioadă de timp, USLM va face tot ceea ce îi stă în putinţă, conform legii, prin mijloacele pe care le are ca sindicat, „să atragă atenţia opiniei publice că este cel mai mare risc, ca de la 15 mai metroul să nu mai circule, CFR Călători să nu mai circule, pentru că nu vor plăti datoriile”.

Potrivit acestuia, principalele probleme ale Metrorex sunt subfinanţarea cronică şi deficitul de personal. În prezent, Metrorex are 5050 de salariaţi, deficitul de personal fiind de peste 800 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul acesteia în Ucraina, a declarat vineri Guvernul sud-coreean, citat de DPA,......
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...